Stiri din Tenis
Imagini cu Alexandra Nicoară la Tevlin Challenger
Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.
Copil s-a înclinat în faţa lui Federer
Tenismanul român Marius Copil a fost învins în două seturi, 7-6 (5), 6-4, de elveţianul Roger Federer, în finala turneului ATP 500 de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale de 1.984.420 euro.
Svitolina este Campioana Campioanelor
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a câştigat ediţia din acest an a Turneului Campioanelor, dotat cu premii de 7 milioane dolari, în finala căruia a învins-o cu 3-6, 6-2, 6-2, pe americanca Sloane Stephens, la Singapore.
Avans de peste 1000 de puncte pentru Halep
Jucătoarea română de tenis Simona Halep are un avans de peste 1.000 de puncte în clasamentul WTA, după Turneul Campioanelor de la Singapore, finala circuitului WTA, la care nu a participat din cauza unei hernii de disc.
Finala neînvinselor
Ultimul act al ediţiei din acest an a Turneului Campioanelor se va desfăşura între americanca Sloane Stephens (6 WTA, cs 5) şi ucraineanca Elina Svitolina (7 WTA, cs 6), ambele sportive fiind neînvinse la cea din urmă întrecere organizată la Singapore.
Meciul carierei pentru Marius Copil
Jucătorul român Marius Copil (93 ATP, venit din calificări) s-a calificat în finala turneului ATP 500 din Elveţia, Swiss Indoors Basel (2.442.740 de euro premii totale), obţinând cel mai bun rezultat al carierei după victoria în faţa germanului Alexander Zverev (5 ATP, cs 2) cu 6-3, 6-7 (6), 6-4.
Al zecelea trofeu al carierei pentru Şerban
Jucătoarea română Raluca Georgiana Şerban (264 WTA) a câştigat turneul ITF de la Istanbul (Turcia, 25.000 de dolari), după ce a învins-o în finală pe sârboaica Nina Stojanović (253 WTA) cu 6-2, 7-5.
Svitolina este cu un picior în semifinale
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina (7 WTA, cs 6) a câştigat şi al doilea meci din Grupa Albă la Turneul Campioanelor de la Singapore dotat cu premii de 7 milioane dolari, după ce a învins-o cu 6-3, 2-6, 6-3, după aproape două ore, pe Karolina Pliskova (Cehia, 8 WTA, cs 7).
Marius Copil joacă în primul tur la Basel cu Ryan Harisson
Jucătorul român Marius Copil (93 ATP) va juca, de la ora 21.30, în primul tur la Swiss Indoors Basel (Elveţia, 2.442.740 premii totale) cu americanul Ryan Harisson (59 ATP) după ce a trecut în calificări de doi sportivi mai bine clasaţi ca el.
Surprize în ambele zile la Turneul Campioanelor
Primele meciuri de la ediţia din acest a Turneului Campioanelor la tenis, întrecere organizată la Singapore, s-au încheiat cu victoriile jucătoarelor mai slab cotate în clasamentul mondial.
Halep a renunţat să joace la Turneul Campioanelor
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care va termina anul pe primul loc în clasamentul mondial, s-a retras de la Turneul Campioanelor de la Singapore, care va avea loc în perioada 21-28 octombrie.
Olaru joacă, azi, în semifinale la Moscova
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca-Ioana Olaru şi croata Darija Jurak vor juca, azi, de la ora 14.50, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Moscova (932.866 dolari premii totale).
Halep s-a retras de la turneul VTB Kremlin Cup
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, nu va juca la turneul WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 932.866 de dolari, din cauza accidentării la spate, potrivit site-ului WTA.
Moment rar în tenis cu Olaru în prim-plan
Perechea alcătuită din Raluca-Ioana Olaru şi croata Darija Jurak s-a calificat în turul secund la VTB Kremlin Cup (Rusia, Moscova, 932.866 de dolari premii totale).
Begu a fost “neutralizată” de Putintseva
Jucătoarea română Irina-Camelia Begu (53 WTA) a fost învinsă clar de Yulia Putintseva (Kazahstan, 48 WTA) în primul tur la VTB Kremlin Cup (Rusia, Moscova, 932.866 de dolari premii totale).

























