Două victorii într-o zi
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, s-a calificat în turul 3 pe tabloul de simplu la US Open (22.102.700 de dolari) şi în turul secund pe cel de dublu, alături de americanca Vania King.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, s-a calificat în turul 3 pe tabloul de simplu la US Open (22.102.700 de dolari) şi în turul secund pe cel de dublu, alături de americanca Vania King.
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan (116 WTA, venită din calific[ri) a câştigat meciul cu Sorana Cîrstea (86) cu 0-6, 7-5, 6-2, în primul tur la US Open, iar Monica Niculescu (58) a trecut de Barbora Strycova (21, cs 20) cu 6-3, 6-7 (3), 6-1.
Ana Bogdan (117 WTA, cs 11) s-a calificat pentru prima dată în carieră pe un tablou principal de Mare Şlem, cel de la US Open, ultimul al anului din această categorie.
Simona Halep (5 WTA) şi Irina-Camelia Begu (22 WTA) se vor afla printre jucătoarele desemnate cap de serie la US Open, al patrulea – şi ultimul – turneu de Mare Şlem al anului.
Irina Begu (31 WTA, cs 2) s-a calificat în ultimul act al turneului de la Florianopolis (Brazilia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a dispus cu 6-3, 6-3 de portoricana Monica Puig (37 WTA, cs 3).
Ambele reprezentante ale României la turneul WTA de la Florianopolis (Brazilia, dotat cu premii de 250.000 de dolari), Irina Begu (31 WTA, cs 2) şi Ana Bogdan (127 WTA), au acces în optimile de finală.
Aflată pe locul 135 mondial, Ana Bogdan a ratat calificarea în sferturile turneului de la Stanford (Statele Unite, 687.900 de dolari), fiind învinsă de americanca Alison Riske (78 WTA) cu 3-6, 6-2, 6-4.
Ana Bogdan (135 WTA, venită din calificări) s-a calificat în turul 2 al turneului WTA Premier de la Stanford, după ce a învins-o pe Asia Muhammad (201 WTA) cu 6-4, 5-7, 6-3.
Andreea Mitu (160 WTA) şi Marius Copil (174 ATP) s-au calificat în turul 2 al preliminariilor pentru turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, în timp ce Ana Bogdan (141 WTA) şi Adrian Ungur (186 ATP) au fost eliminaţi.
Simona Halep se menține pe locul al cincilea, cu 4.372 de puncte, în clasamentul WTA, alte patru românce aflându-se printre primele 100.
Două românce au jucat, azi, în prima rundă a turneului de laMallorca (226.750 de dolari), dar numai una s-a calificat.
Cele două românce prezente în ultimul tur al calificărilor pentru turneul de la Mallorca (Spania, dotat cu premii de 226.750 de dolari) au învins în două seturi.
Sorana Cîrstea (98 WTA) şi Ana Bogdan (148 WTA) s-au calificat în ultimul tur al calificărilor pentru turneul de la Mallorca, dotat cu premii în valoare de 226.750 de dolari.
Două dintre cele trei românce prezente în calificările turneului WTA de la Mallorca, dotat cu premii de 226.750 de dolari, au trecut de prima rundă.
Simona Halep a revenit pe locul 5 în clasamentul mondial, după ce a urcat o poziţie faţă de ierarhia precedentă.
Jaqueline Cristian a câştigat finala turneului de la Sharm el-Sheikh în ziua în care a împlinit 18 ani.
Raluca Olaru şi partenera ei de dublu, turcoaica Ipek Soylu (cs 1), vor juca, sâmbătă, finala turneului de la Bol, dotat cu premii în valoare de 115.000 de dolari.
Ana Bogdan (164 WTA), Miriam Bianca Bulgaru, Michele Alexandra Zmau şi Dragoş Dima (439 ATP) şi-au învins adversarii pe care i-au întâlnit în finalele jucate la finalul săptămânii trecute.
Ana Bogdan (163 WTA, cs 1) şi Nicoleta Dascălu (359 WTA, venită din calificări) dispută, azi, partidele din optimile de finală ale turneului ITF de la Caserta (Italia), dotat cu premii de 25.000 de dolari.
Ana Bogdan (foto; 163 WTA, cs 1) şi Nicoleta Dascălu (359 WTA) s-au calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Caserta (Italia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari.