Doi din patru în turul 2

Andreea Mitu (160 WTA) şi Marius Copil (174 ATP) s-au calificat în turul 2 al preliminariilor pentru turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, în timp ce Ana Bogdan (141 WTA) şi Adrian Ungur (186 ATP) au fost eliminaţi.

21.06.2016 19:13, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Doi din patru în turul 2

Mitu a dominat categoric primul set al meciului cu germanca Anne Jr. Schaeffer (222 WTA), chiar dacă şi-a pierdut serviciul la 4-2. Ea se putea distanţa la 5-3, dar a ratat cinci mingi de break, după care a închis setul cu un break alb. În partea a doua a meciului, Andreea şi-a pierdut serviciul la 3-1, după care a câştigat trei game-uri la rând, sinonime calificării în turul 2 preliminar. În schimb, Ana Bogdan a fost învinsă de Mandy Minella (Luxemburg, 128 WTA) cu 4-6, 7-6 (3), 6-1. Românca a luat break în primul set la 3-3, iar la 5-4 şi-a câştigat serviciul fără să piardă vreun punct. Setul secund a fost cel în care, practic, s-a decis soarta calificării. La 5-4, Ana a servit pentru meci şi a fost la două puncte de calificare, tabela arătând 30-30 şi 40-40. Minella a convertit în punct a doua şansă de break pe care a avut-o, după care şi-a pierdut serviciul. Ca urmare, Ana a servit, din nou, pentru meci, conducând cu 30-15. Însă Mandy a câştigat trei puncte la rând şi a dus setul în tie-break, fază a meciului în care s-a aflat permanent la conducere. În decisiv, sportiva din Luxemburg la distanţat la 3-0 după două break-uri, a făcut 4-0, Ana şi-a câştigat serviciul, dar au urmat alte două game-uri ale jucătoarei de pe locul 128 WTA, datorită cărora a ajuns în turul 2 al calificărilor.

La masculin, Marius Copil nu a avut niciun fel de probleme cu un jucător clasat mai bine în ierarhia ATP: chinezul Di Wu (158). Românul a avut nevoie de 23 de minute pentru a-şi adjudeca primul set cu 6-1 (în care a realizat trei break-uri) şi alte 30 pentru a pune pe tabelă 6-2. Meciul lui Adrian Ungur cu Ruben Ramirez Hidalgo (Spania, 242 ATP) a fost echilibrat. În primul set, s-a mers cap la cap până la 6-5 pentru iberic, moment în care Adrian a salvat trei mingi de set, după care a egalat la game-uri. În tie-break, românul a avut 5-0, iar la 6-1 a fructificat prima şansă pe care a avut-o pentru a încheia setul. Echilibrul s-a menţinut şi în setul secund, spaniolul realizând un break la scorul de 5-4 pentru el. În decisiv, Adrian şi-a pierdut serviciul la 1-0 pentru adversar şi putea reveni în meci la 2-4, când a avut trei mingi de break. Le-a ratat pe toate, însă, iar la 5-3 ibericul a pus capăt partidei cu un game alb.

În turul 2 al calificărilor, Andreea o va întâlni pe rusoaica Irina Kromacheva (123 WTA, cs 11), care a eliminat-o pe spaniola Sara Sorribes Tormo (146 WTA) cu 6-3, 3-6, 6-3, iar Marius pe francezul Kenny De Schepper (139 ATP, cs 25), care a trecut cu 6-1, 6-7 (5), 6-3 de australianul James Duckworth (172 ATP).

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Andreea Mitu, Marius Copil, Adrian Ungur, wimbledon, ana bogdan


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!