Victorii fără emoţii

Jucătoarele de tenis Monica Niculescu (55 WTA, cs 5) şi Irina Camelia Begu (23 WTA, cs 1) s-au calificat în turul 2 la Seul, la capătul unor meciuri în care au pierdut doar trei game-uri.

20.09.2016 09:39, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Victorii fără emoţii

Niculescu a învins-o, scor 6-3, 6-0, pe japoneza Eri Hozumi (199 WTA). Meciul a durat o oră, iar românca a servit patru aşi şi a comis o dublă greşeală. În urma accederii în optimi, Niculescu şi-a asigurat 30 de puncte WTA şi o va întâlni pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova (100 WTA), care a trecut cu 6-3, 6-2 de Katarzyna Piter (Polonia, 275 WTA). Va fi al treilea meci direct, după cele două victorii ale Monicăi: 4-6, 6-2, 6-3 la Shenzen (China) în 2014 şi 6-0, 4-6, 6-2, în acelaşi an, la Florianopolis (Brazilia).

Irina Begu, principala favorită şi deţinătoarea titlului a trecut de Su Jeong Hang (171 WTA) cu 6-2, 6-1. În turul 2, românca va întâlni tot o jucătoare din Slovacia, Jana Cepelova (102 WTA), care a învins-o pe So-Ra Lee (Coreea de Sud, 435 WTA) cu 6-3, 6-4. Slovaca a câştigat singurul meci direct de până acum, în 2013, la Cincinnati, cu un dublu 6-2. Reamintim că luni Patricia Ţig a trecut de primul tur după ce s-a impus cu 2-6, 7-5, 6-4 în faţa neo-zeelandezei Marina Erakovic, iar în optimi o va întâlni pe Kirsten Flipkens (Belgia, 58 WTA), care a dispus de Kristyna Pliskova (Cehia, 97 WTA) cu 5-7, 6-2, 6-2.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Irina Begu, Monica Niculescu, Seul


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!