Victorie fără emoţii

Elena Teodora Cadar (cs 4) a eliminat-o cu 6-3, 6-0 pe americanca Aleah Marrow în optimile de finală ale turneului ITF de la Sharm El-Sheikh (Egipt, 10.000 de dolari).

10.11.2016 18:50, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Victorie fără emoţii

Meciul a durat 56 de minute, iar românca nu a avut niciun fel de probleme în a-şi apropia calificarea. În prima parte a confruntării, ea a condus cu 5-1, iar după ce americanca a realizat un break şi şi-a făcut serviciu, românca a pus capăt setului cu un game în care a câştigat patru puncte la rând. Setul secund a fost fără istoric, Marrow câştigând doar şapte puncte. În sferturile de finală, Elena o va întâlni pe a cincea favorită, unguroaica Bianka Bekefi, venită din calificări. La acelaşi turneu, Andra Maria Niţescu, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă în optimi de a şaptea favorită, unguroaica Szabina Szlavikovics cu 6-3, 6-2, iar la dublu a părăsit competiţia în sferturi, alături de britanica Suzy Larkin, fiind eliminate de Szlavikovics şi de compatrioata acesteia, Bianka Bekefi, cu 6-4, 6-1. 

La Waco (Statele Unite, 50.000 de dolari), Mihaela Buzărnescu – venită din calificări – a avut o misiune dificilă în primul tur, întâlnind-o pe principala favorită, americanca Samantha Crawford. Românca a condus cu 5-3 în primul set, adversara ei a întors scorul la 6-5, dar Mihaela a dus setul în tie-break, unde a realizat patru puncte. În partea a doua a meciului, s-a mers cap la cap până la 4-4, moment în care Samantha a realizat un break, după care a încheiat partida cu un as. La Pune (India, 25.000 de dolari), Jaqueline Adina Cristian a ratat calificarea în semifinale, fiind învinsă de Raina Ankita (India) cu 6-4, 6-2.

La Vinaros (Spania, 10.000 de dolari), Ioana Loredana Roşca, desemnată principala favorită, a trecut în optimi de reprezentanta gazdelor, Marina Bassols Ribera, cu 6-1, 7-5, iar la dublu va juca finala, împreună cu ucraineanca Oleksandra Korashvili. În semifinale, ele le-au învins cu 6-2, 6-1 de spaniolele Ariadna Marti Riembau şi Nuria Parrizas-Diaz.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Sharm el-Sheikh, Elena Cadar


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!