Perechea alcătuită din Sorana-Mihaela Cîrstea şi spaniola Sara Sorribes Tormo s-a calificat în turul 2 la French Open (Paris, 39.197.000 de euro premii totale), al doilea de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din cadrul complexului sportiv de la Roland Garros, în timp ce Ana Bogdan şi ucraineanca Olga Savchuk au fost eliminate.
Cîrstea şi Sorribes Tormo au furnizat surpriza zilei de miercuri pe tabloul feminin de dublu, eliminând a zecea pereche favorită la câştigarea trofeului, compusă din letona Jelena Ostapenko şi rusoaica Elena Vesnina (cs 10). Scorul final a fost 1-6, 6-3, 6-4, iar partida a durat 110 minute. Favoritele s-au desprins la 5-0 în manşa de debut, iar după un game alb al adversarelor, au convertit în punct prima minge de set. Partea a doua a confruntării a aparţinut Soranei-Mihaela şi partenerei ei. Cele două au pus 3-0 în dreptul lor pe tabela de marcaj, iar la 3-2 au ratat două mingi de break. A urmat altă serie de trei game-uri ale lui Cîrstea şi Sorribes Tormo, astfel că perechea învingătoare avea să se decidă în decisiv. Chiar dacă au condus cu 5-0, românca şi spaniola şi-au complicat singure treaba. În primul rând pentru că au ratat două mingi de break la 2-0 şi alte trei la 4-0 până să câştige punctele izbăvitoare. Ulterior, au servit de doup ori pentru a pune capăt meciului, dar de fiecare dată favoritele au realizat break, astfel că de la 5-0 s-a ajuns la 5-4. Însă totul s-a terminat cu bine pentru Sorana-Mihaela şi Sara, care au pus capăt partidei cu un game alb. Următoarele adversare sunt Svetlana Kuznetsova şi Lucie Šafářová (Rusia, Cehia), care au trecut de Belinda Bencic şi Markéta Vondroušová (Elveţia, Cehia) cu 6-2, 6-4.
Într-un alt meci, Ana Bogdan şi ucraineanca Olga Savchuk au fost învinse de Ying-Ying Duan şi Aliaksandra Sasnovich (China, Belarus) cu 6-3, 3-6, 6-1 după 96 de minute de joc. Ana şi Olga au deschis partida cu un break, dar s-a făcut 5-1 pentru adversare, care la 5-3 au convertit în punct a doua minge de set. În partea a doua a confruntării s-au consemnat trei break-uri, unul după altul, la 1-0 pentru Bogdan şi Savchuk. Ulterior, fiecare echipă şi-a făcut serviciul. Decisivul a fost dominat de Duan şi Sasnovich, care la 4-0 şi-au pierdut serviciul, deşi au avut 30-0.
Surorile Venus şi Serena Williams s-au calificat şi ele în turul 2, dupp ce le-au învins pe japonezele Shuko Aoyama şi Miyu Kato (cs 14) cu 4-6, 6-4, 6-1. Este pentru prima dată când americancele fac pereche într-un turneu WTA după o pauză de aproape doi ani, mai precis după turneul de la Wimbledon, pe care l-au şi câştigat, de altfel. Ulterior, au mai fost de aceeaşi parte a fileului la Jocurile Olimpice de la Rio (3-6, 4-6 cu Lucie Šafářová şi Barbora Strýcová în primul tur) şi anul acesta în primul tur al Grupei Mondiale (2-6, 3-6 cu olandezele Lesley Kerkhove şi Demi Schuurs). Ele le vor întâlni în continuare pe învingătoarele meciului Sara Errani, Kirsten Flipkens (Italia, Belgia) – Clara Burel, Diane Parry (ambele din Franţa; beneficiare ale unui wild card).







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!