Olaru şi turcoaica Ipek Soylu, desemnate principalele favorite, le-au învins în sferturi, pe Tena Lukas şi Prarthana Thombare (Croaţia, India), beneficiare ale unui wild card, cu 6-2, 7-5. La rândul lor, Andreea Mitu şi Patricia Maria Ţig, au produs marea surpriză, eliminându-le pe Chin-Wei Chan şi Renata Voracova (Taipei, Cehia; cs 2) cu 6-3, 6-3. În penultimul act, Olaru şi Soylu le vor întâllni pe Julia Glushko şi Paula Kania (Israel, Polonia), a treia pereche favorită. În cealaltă semifinală, Mitu şi Ţig le au adversare pe Xenia Kroll şi Petra Martic (Elveţia, Croaţia), a patra pereche favorită.
La Hodmezovasarhely (Ungaria, 25.000 de dolari), Irina Maria Bara, Lina Gjorcheska (Macedonia) au fost învinse în finală cu 6-3, 6-0 de Nadia Podoroska (Brazilia, Argentina). Până la 3-3 în primul set s-a mers cap la cap, iar din acel moment românca şi partenere ei de dublu nu au mai câştigat niciun game până la finalul partidei.
La Galaţi (10.000 de dolari), ploaia de joi a dat peste cap programul organizatorilor, motiv pentru care Irina Fetecău şi Ioana Loredana Roşca au intrat pe teren de trei ori. Prima dată pentru a încheia meciurile din optimi începute ieri , iar a doua oară pentru partidele din sferturi la simplu şi din semifinale la dublu. Iată rezultatele de vineri: Ilona Georgiana Ghioroaie (wild card) – Gabriela Nicole Tătăruş (wild card) 6-1, 4-6, 6-1, Daniela Ciobanu (Rep. Moldova) – Irina Fetecău (cs 5) 7-6 (13), 2-6, 1-6, Ioana Loredana Roşca (cs 8) – Tania Andrada Mare (venită din calificări) 6-1, 6-7 (5), 6-1; sferturi: Ioana Loredana Roşca (cs 8) - Oana Georgeta Simion (cs 2) 2-6, 6-4, 1-6, Ilona Georgiana Ghioroaie (wild card) - Cristina Adamescu (cs 7) 6-4, 3-6, 3-6, Yang Lee (Taipei) - Irina Fetecău (cs 5) 4-6, 1-6; semifinale: Sofia Booth, Ashley Lahey (ambele Statele Unite; wild card) – Cristina Adamescu, Oana Georgeta Simion 3-6, 4-6, Elena Teodora Cadar, Irina Fetecău – Ioana Loredana Roşca, Alexandra Perper (Rep. Moldova; cs 2) 1-6, 2-6.
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!