Prima va intra pe teren Sorana Cîrstea (147 WTA, cs 7), care o va întâlni pe terenul 1 de la ora 11.00 locală – 12.00 a României - pe bulgăroaica Elitsa Kostova (217 WTA). Pe acelaşi teren, în al treilea meci al zilei, Cristina Dinu (226 WTA) va înfrunta o jucătoare venită din calificări, britanica Tara Moore (315 WTA). Iar pe terenul Cetral, nu înainte de ora 13.00 a României, Cristina-Andreea Mitu (112 WTA, cs 3) va avea adversară altă bulgăroaică, Julia Terziska (310 WTA, venită din califcări). Pe tabloul de dublu, româncele au părăsit competiţia încă din primul tur. Elena Bogdan şi Ilona Kremen (Belarus) au fost învinse cu 6-1, 4-6, 13-11 de Tessah Andrianjafitrino (Franţa) şi Aryna Sabalenka (Belarus), beneficiare ale unui wild card, iar Dinu şi Mitu au fost eliminate de Tara Moore şi Conny Perrin (Elveţia), care alcătuiesc a patra pereche favorită la câştigarea trofeului, cu 6-3, 7-5.
Tot azi, dar la turneul futures de la Madrid, Luca George Tatomir (917 ATP, venit din calificări) are o misiune aproape imposibilă de la ora 13.00 a României: îl va avea adversar pe terenul principal pe canadianul Steven Diez (280 ATP, cs 1).
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!