Spre un duel românesc în turul 3

Jucătoarea română Sorana-Mihaela Cîrstea (106 WTA) a produs o mică surpriză în primul tur la US Open (New York, Statele Unite, 57.238.700 de dolari premii totale), ultimul turneu de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv de la Flushing Meadow.

28.08.2019 11:49, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Spre un duel românesc în turul 3

Românca a învins-o cu, p e Kateřina Siniaková (Cehia, 37 WTA), după un meci de o oră şi 23 de minute. În primul set, ea a avut 3-0 şi 4-1, după care s-a văzut condusă cu 5-4, moment în care adversara a servit pentru set. Din acel moment, însă, Sorana-Mihaela a cedat, în următoarele trei game-uri, doar şase punvte, adjudecându-şi manşa. În partea a doua a confruntării, s-a mers cap la cap până la 2-2, după care românca şi-a trecu în cont patru game-uri la rând. Sorana-Mihaela a ajuns şi anul trecut în turul 2, fiind învinsă de Maria Sharapova cu 6-2, 7-5, iar cea mai bună performanţă a fost obţinută acum exact 10 ani, prin accederea în turul 3.

Următoarea adversară este Aliona Bolșova Zadoinov (Spania, 100 WTA), care a eliminat un cap de serie, pe Barbora Strýcová (Cehia, 31 WTA, cs 31), cu 6-3, 0-6, 6-1. Dacă vor trece de turul secund, Cîrstea şi Simona Halep vor fi adversare în turul 3.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Sorana Cirstea, US Open, grand slam, wta, Flushing Meadows, Statele Unite ale Americii


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!