Se repetă istoria de anul trecut?

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (6 WTA) s-a retras de la turneul VTB Kremlin Cup (Rusia, Moscova, 1.032.000 de dolari premii totale), decizia fiind luată din cauza problemelor de sănătate.

07.10.2019 18:04, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Se repetă istoria de anul trecut?

Românca a fost obligată, din cauza durerilor în zona spatelui, să se retragă şi de la turneul de la Wuhan, chiar în timpul partidei cu Elene Rybakina, pentru ca mai apoi, la competiţia de la Beijing, să piardă în turul 2, în faţa Ekaterinei Alexandrova, după ce a cerut pe durata partidei intervenţia medicului. Cupa Kremlinului se desfăşoară în perioada 14 – 20 octombrie, fiind o competiţie de nivel Premier, cu premii în valoare totală de peste un milion de dolari. Simona Halep a spus „pas”, pentru că vrea să fie aptă pentru Turneul Campioanelor, de la Shenzhen, care începe la sfârşitul lunii octombrie. În 2018, Halep a fost eliminată în primul tur la US Open şi în al doilea la Wuhan, iar la Beijing a abandonat după ce în runda de debut pierduse primul set cu 6-1 în faţa tunisiencei Ons Jabeur. Ulterior, a declarat forfait la Turneul Campioanelor, deci în acest an nu are de apărat niciun punct.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, wta, Kremlin Cup, Rusia


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!