Primul set a fost dominat de româncă. Ea s-a distanţat la 3-1 după un break, şi-a pierdut imediat serviciul, dar a încheiat setul după 3 game-uri la rând. Partea a doua a meciului a avut-o în prim plan pe austriacă. Grobher a avut 4-1, iar la 5-4 a servit pentru set. Însă la fel ca în setul precedent, Ruse a câştigat trei game-uri la rând şi a pus capăt meciului după o oră şi 41 de minute. Este al doilea meci „maraton” al româncei în tot atâtea zile, după ce în sferturi a trecut de spaniola Irene Burillo Escorihuela (555 WTA) cu 7-6 (6), 6-7 (4), 6-4 în două ore şi 45 de minute, primele două seturi durând două ore şi 15 minute.
La Hammamet nu va fi o finală românescă, deoarece Irina Maria Bara (354 WTA, cs 1) a fost învinsă în semifinale de italianca Claudia Giovine (457 WTA, cs 4) cu 6-2, 6-0. Românca a început bine meciul, cu un break, după care şi-a pierdut total concentrarea. Concret, în următoarele 13 game-uri, ea a câştigat unul singur. În setul al doilea, Irina a pierdut un game pe serviciul ei, deşi a avut 40-0.
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!