A fost un meci foarte echilibrat, cu multe răsturnări de situaţii în toate cele trei seturi. În primul set, Ana şi-a pierdut serviciul la 2-3, a câştigat break în game-ul imediat următor, dar Zeel a refăcut diferenţa de două game-uri, după care a câştigat primul set la capătul unui game în care şi-a trecut în cont patru puncte la rând. În partea a doua a meciului, românca a condus cu 3-2 şi 4-3, după care adversara a întors scorul la 5-4. Din acel moment, însă, Mihăilă a avut o serie de trei game-uri la rând prin care a dus meciul în decisiv. În ultima parte a meciului, Ana a condus cu 2-0 şi 3-2, după care s-a văzut condusă cu 4-3. A fost, însă, ultimul game pe care Desai şi l-a trecut în cont, deoarece românca a avut, din nou, o serie de trei game-uri la rând, dintre care două câştigate pe serviciul advers. Este primul titlu la simplu pentru Mihăilă, care mai are în palmares alte şapte la dublu: câte două în 2013 şi 2015 şi trei în acest an, toate la Sharm el-Sheikh. În semifinale, Mihăilă o eliminase pe principala favorită, Riya Bhatia (India) cu 6-3, 2-6, 6-4, în timp ce Desai a trecut de Elena Teodora Cadar (cs 5) cu 6-3, 5-7, 6-1.
Foto: arhiva personală







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!