Plíšková şi Muguruza Blanco au debutat cu victorii la Turneul Campioanelor

Jucătoarea cehă Karolína Plíšková (3 WTA, cs 3) şi cea spaniolă Garbiñe Muguruza Blanco (2 WTA, cs 2) s-au impus în meciurile pe care le-au jucat în „Grupa albă” a Turneului Campioanelor de la Singapore.

23.10.2017 12:38, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Plíšková şi Muguruza Blanco au debutat cu victorii la Turneul Campioanelor

Plíšková a dispus cu un dublu 6-2 de americanca Venus Williams (5 WTA, cs 5) la capătul unui meci care a durat o oră şi 14 minute. Cehoaica s-a desprins la 3-0 în prima parte a confruntării, iar la 5-2 a convertit în punct prima minge de set. Karolína a depăşit cu bine momentul mai delicat din setul secund, când la 1-1 a salvat două mingi de break, a realizat două game-uri albe la 3-1 şi 4-2, iar la 5-2 a fructificat, pe serviciul adversarei, a patra minge de meci. 

În al doilea meci al zilei, Muguruza Blanco a învins-o mult mai clar decât o arată scorul, 6-3, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko (7 WTA, cs 7). Faţă în faţă s-au afat două deţinătoare de titluri de Mare Şlem, cel de la Wimbledon şi de la Roland Garros. Iberica şi-a pierdut serviciul în primul set la 4-2, şi-a luat break-ul înapoi în game-ul imediat următor, după care a convertit în punct prima minge de set. În partea a doua a confruntării, Garbiñe s-a distanţat la 5-1, iar la 5-4 a pus capăt confruntării din a treia încercare. 

Mâine se vor afla faţă în faţă învinsele şi învingătoarele de ieri. De la ora 14.30 a României se vor întâlni Williams (cea mai vârstnică jucătoare care participă la un Masters, 37 de ani, şi singura dintre cele opt protagoniste care l-a și câștigat, în 2008) şi Ostapenko, iar după un ceas şi jumătate intră pe teren Plíšková şi Muguruza Blanco.

Foto: paginile de twitter ale competiţiei şi WTA

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: turneul campioanelor, wta, singapore, Karolina Pliskova, Venus Williams, Jelena Ostapenko, Garbiñe Muguruza


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!