Purtătorul de cuvânt al Petrei, Karel Tejkal, a dat unele declaraţii pentru televiziunea cehă. El a făcut cunoscut faptul că medicii i-au reparat tendoanele de la toate cele cinci degete ale mâinii stângi (mâna în care jucătoarea ţine racheta), dar şi doi nervi care au fost afectaţi. Sportiva va purta un bandaj timp de două zile, iar în următoarele două luni o atelă. “Timp de 3 luni ea nu va putea solicita tendoanele. Rana a fost serioasă, dar chirurgul a spus că Petra este tânără şi în formă bună, aşa că nu există motive să creadă că va ma putea juca tenis. Vom avea mai multe informaţii în zilele următoare”, a mai spus Karel Tejkal.
Kvitova a fost atacată cu un cuţit de către un hoţ în casa ei din Cehia, iar dubla câştigătoare a turneului de la Wimbledon a declarat că rana este severă, însă este se simte foarte norocoasă pentru că a scăpat cu viaţă. “Imediat după atac, Petra a fost tratată la spitalul din Prostejov, după care s-a decis un control amănununţit. Ulterior, pe baza consultărilor s-a decis că este nevoie de operaţie”, a mai spus Tejkal.
"Am fost atacată în apartamentul meu de un individ cu un cuţit. Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mână. Sunt zdruncinată, dar norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă şi trebuie să consult medici, dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta", a scris jucătoarea de tenis pe contul ei de Twitter. "Vă mulţumesc pentru mesaje şi pentru susţinere. Nu a fost plăcut ce mi s-a întâmplat, dar s-a terminat. Acum, medicii trebuie să vadă ce este cu mâna mea. Am încredere în ei cred că o să meargă bine, am parte de cel mai bun tratament. Răul este în spatele meu. Nu vă faceţi griji în privinţa mea", a declarat Kvitova, pe contul de Facebook al echipei de Cupa Federaţiei a Cehiei.
Incidentul a fost descris drept o încercare de pătrundere prin efracţie, tâlhărie şi furt. Făptaşul nu a fost încă identificat. Tot marţi, Petra Kvitova şi-a anunţat retragerea din echipa Cehiei pentru Cupa Hopman, o competiţie anuală desfăşurată în Australia, din cauza unei accidentări la picior.
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!