Osaka ar fi vrut să o întâlnească prima dată pe Kvitová în altă conjunctură

La finalul partidei, Naomi Osaka a vorbit despre marea problemă pe care o are.

26.01.2019 19:13, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Osaka ar fi vrut să o întâlnească prima dată pe Kvitová în altă conjunctură

"Vorbitul în public nu e punctul meu forte, aşa că sper că voi reuşi să o scot la capăt. Îmi făcusem nişte notiţe înaintea meciului, dar am uitat ce trebuie să spun", a recunoscut Naomi Osaka. "Felicitări, Petra! Întotdeauna mi-am dorit să joc împotriva ta. Ai trecut prin atât de multe! Sincer, nu mi-aș fi dorit ca acesta să fie primul nostru meci" a declarat Naomi Osaka la finalul partidei.

Finala de la Australian Open s-a decis în trei seturi, asta deși japoneza putea încheia socotelile mult mai repede. A avut trei mingi de meci în actul secund, unul câștigat în cele din urmă de Kvitová cu 7-5. Nervii japonezei au cedat, aceasta plecând în lacrimi la vestiare, înaintea decisivului. "Încercam să-mi spun că nu puteam face nimic mai mult, dar întotdeauna există dubii. M-am gândit că trebuie să mă concentrez pe lucrurile pe care le pot controla. Știam că evoluez împotriva celor mai bune jucătoare din lume și nu trebuie să mă aștept niciodată ca lucrurile să fie ușoare" a mai spus Naomi Osaka.

Foto: paginile de twitter Australian Open, WTA şi WTA_insider şi site-ul oficial al competiţiei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Australian Open, grand slam, wta, Petra Kvitová, Melbourne, Naomi Osaka


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!