Perechea alcătuită din jucătoarea română Raluca-Ioana Olaru şi cea croată Darija Jurak s-a calificta în turul 2 – optimi de finală – la Miami Open presented by Itaú (Statele Unite, 9.035.428 de dolari premii totale la feminin şi 9.314.875 la masculin).
Cele două le-au învins pe americancele Desirae Krawczyk şi Sabrina Santamaria cu 3-6, 6-3, 10-3, după o oră şi 22 de minute. În primul set, Raluca-Ioana şi Darija şi-au pierdut serviciul de trei ori şi au realizat două break-uri, astfel că s-a ajuns la 5-3 pentru americance, aflate la serviciu. Olaru şi Jurak au condus cu 40-15, având, deci, trei mingi pentru a micşora diferenţa la un singur game, dar le-au pierdut pe toate. În partea a doua a confruntării, românca şi croata au fost mai atente la serviciu, s-au distanţat la 4-2, în game-ul următor au salvat o minge de break, iar la 5-3 au dus partida în super tie-break la prima ocazie ivită. În ultima parte a meciului, serviciul apus probleme tuturor jucătoarelor, consemnându-se nu mai puţin de zece mini break-uri (din 13!!! puncte jucate), cu menţiunea că americancele nu au făcătu niciun punct pe propriul serviciu din şapte ocazii.
Următoarele adversare ale Ioanei-Raluca şi Darijei sunt Lara Arruabarrena şi Heather Watson (Spania, Marea Britanie), victorioase cu 6-2, 7-5 în faţa favoritelor numărul 7, Andreja Klepač şi María José Martínez Sánchez (Slovenia, Spania).







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!