Nishikori l-a învins pe Federer la Turneul Campionilor

Ediţia din acest an a Turneului Campionilor de la Londra a debutat cu o surpriză, elveţianul Roger Federer (3 ATP, cs 2) fiind învins în două seturi de japonezul Kei Nishikori (9 ATP, cs 7).

12.11.2018 02:45, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Nishikori l-a învins pe Federer la Turneul Campionilor

În primul set nu s-a consemnat nicio minge de break, astfel că s-a ajuns la tie-break, unde japonezul a realiuzat două mini break-uri la 2-1, după care şi-a făcut serviciul, astfel că scorul a devenit 6-1 pentru asiatic. Federer a salvat trei mingi de set, dar nu şi pe a patra. În partea a doua a confurntării, Roger a „deschis” cu break, dar în game-ul imediat următor şi-a cedat serviciul. La 3-2 Nishikori a mai realizat un break, iar la 5-3 a convertit în punct a doua minge de meci.

În celălalt meci al grupei, Kevin Anderson (Africa de Sud, 6 ATP, cs 4) a dispus de Dominic Thiem (Austria, 8 ATP, cs 6) cu 6-3, 7-6 (10). Anderson a dominat catergoric primul set. El a realizat break la 2-1, la 4-1 a ratat trei mingi de meci, iar la 5-2 alte două, care au fost şi mingi de set. La 5-3, însă, el a pus capăt manşei cu un game alb. Partea a doua a fost mult mai echilibrată, fără ca vreun jucător să aibă vreo şansă de a cîştiga pe serviciul adversarului. Însă tie-break-ul „a făcut toţi banii”, în condiţiile în care Anderson a ratat trei mingi de mci, iar Thiem două de set. Până la urmă, sud-africanul a realizat un mini break la 10-10, după care a pus capăt confruntării. În urma acestor rezultate, mâine au loc partidele Federer – Thiem şi Nishikori – Anderson. 

Azi au loc meciurile din Grupa A, Alexander Zverev (Germania, 5 ATP, cs 3) – Marin Čilić (Croaţia, 7 ATP, cs 5) de la ora 16.00 a României şi Novak Đoković (Serbia, 1 ATP, cs 1) – John Isner (Statele Unite, 10 ATP, cs 8) de la ora aproximativă 22.00.

Foto: pagina de twitter ATP World Tour

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Roger Federer, Londra, Kei Nishikori, Turneul Campionilor


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!