În urma acestei victorii, românca s-a calificat pe tabloul principal, unde ar putea s-o întâlnească pe Sorana-Mihaela Cîrstea (35 WTA) sau pe una dintre urmăătoarele jucătoare: Kristýna Plíšková (Cehia, 77 WTA), Markéta Vondroušová (Cehia, 54 WTA), Eugenie Bouchard (Canada, 116 WTA, beneficiară a unui wild card), Kaia Kanepi (Estonia, 64 WTA), Claire Liu (Statele Unite, 241 WTA, wc), Natalia Vikhlyantseva (Rusia, 91 WTA), Danielle Rose Collins (Statele Unite, 117 WTA, wc), Carina Witthöft (Germania, 57 WTA), Kayla Day (Statele Unite, 159 WTA, wild card), Catherine artan "CiCi" Bellis (Statele Unite, 45 WTA) şi Magda Linette (Polonia).
Meciul cu Vinci a durat o oră şi nouă minute, iar primul set a fost dominat clar de româncă, ea „deschizând” cu un break alb. La 0-4, Vinci a avut 40-15 pe propriul serviciu, dar a ratat ambele şanse de a reduce din diferenţă, încă una când a avut avantaj, după care Niculescu a convertit în punct a doua minge de break şi de 5-0. Partea a doua a confruntării a fost ceva mai animată. S-au consemnat şapte break-uri, iar Roberta a condus cu 2-0 şi 3-1. Monica a întors scorul la 4-3, şi-a pierdut serviciul, după care şi-a adjudecat ele două game-uri care au trimis-o pe tabloul principal.
Pentru că la această oră încă nu s-au terminat toate meciurile din calificări, nu s-a afişat programul partidelor de miercuri, 7 martie.
Foto: Neal Trousdale
Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!