Miki intră prima pe teren

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.

08.02.2019 22:21, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Miki intră prima pe teren

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu (29 WTA) o întâlneşte pe Karolína Plíšková (5 WTA) în primul meci de simplu al întâlnirii Cehia - România, de la ora 14.00 a României, din primul tur al Grupei Mondiale, care se va desfăşura în azi şi mâine la Ostrava. Până acum Buzărnescu şi Plíšková s-au întâlnit de două ori, cehoaica impunându-se de fiecare dată. Mai întâi în calificări la Nottingham (4-6, 6-3, 7-5) în 2012, iar apoi în turul 3 la Wimbledon în 2018, cu 3-6, 7-6 (3), 6-1. În al doilea meci de simplu de azi, Simona Halep (3 WTA) va juca împotriva Kateřinei Siniaková (44 WTA). Cele două s-au întâlnit de două ori, de fiecare dată la Shenzhen (China), ambele însuşindu-şi câte o victorie. În 2017, Halep a pierdut în optimi cu 6-3, 4-6, 7-5, iar anul trecut s-a impus în finală cu 6-1, 2-6, 6-0.

Duminică, în prima partidă din Ostrava Arena, se întâlnesc Halep şi Plíšková, iar în ultimul meci de simplu se vor afla faţă în faţă Buzărnescu şi Siniaková. În duelurile de până acum dintre Halep şi Plíšková jucătoarea română conduce cu 6-2, în timp ce Buzărnescu şi Siniakova se vor întâlni în premieră. Meciul de dublu va opune perechile Irina-Camelia Begu, Monica Niculescu – Barbora Krejčíková, Siniaková.

Căpitanul nejucător al echipei României, Florin Segărceanu, a declarat că nu e uşor, dar nici imposibil ca reprezentantele ţării noastre să câştige actuala ediţie a Fed Cup. “Ne bucurăm că trofeul Fed Cup este aproape de noi aici (n.r. - trofeul se află în posesia reprezentativei Cehiei). Încercăm să ne obişnuim cu el. Ne dorim să îl avem acasă, să fie alături de noi. Nu o să fie uşor, dar nici imposibil. Din păcate tragerea la sorţi de anul ăsta nu ne-a fost foarte favorabilă, dar pentru a câştiga trofeul trebuie să învingi pe oricine”, a spus Segărceanu. Referitor la faptul că Buzărnescu va juca în primul meci al întâlnirii cu Cehia, Segărceanu a afirmat: „Practic se trage la sorţi doar prima jucătoare care va începe. Aşa că nu cred că e o problemă că începem cu Mihaela în primul meci, important este să jucăm bine”.

Echipa României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este formată din Simona Halep (3 WTA la siplu, 386 WTA la dublu), Mihaela Buzărnescu (29, 27), Irina Camelia Begu (75, 35), Ana Bogdan (105, 360) şi Monica Niculescu (106, 51). Căpitan-nejucător este Florin Segărceanu, iar antrenor Alina Cercel-Tecşor. Din echipa Cehiei fac parte Karolína Plíšková (5, 214), Kateřina Siniaková (44, 1), Marketa Vondrousova (72, 102) şi Barbora Krejčíková (215, 2), ele fiind pregătite de căpitanul-nejucător Petr Pála. Cehia, deţinătoarea trofeului, a triumfat de şase ori în FedCup în ultimii opt ani, câştigând 13 din ultimele 14 întâlniri, de zece ori la rând pe teren propriu, unde este neînvinsă din 2009. Sâmbătă au loc primele două meciuri de simplu, iar duminică următoarele două şi cea de dublu. Dacă dintre echipe conduce cu 3-0, a doua partidă de simplu de duminică nu va mai avea loc, trecându-se la cea de dublu. În ambele zile, primul meci începe la ora 14.00 a României, toate confruntările fiind transmise, în direct, de Digi Sport şi Telekom Sport.

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Irina Begu, Fed Cup, Monica Niculescu, mihaela buzarnescu, Karolina Pliskova, România, Barbora Krejcikova, Kateřina Siniaková, Cehia, Cehia - România


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!