Mergea şi Qureshi au fost eliminaţi în primul tur la Roland Garros

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.

01.06.2017 04:55, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Mergea şi Qureshi au fost eliminaţi în primul tur la Roland Garros

Florin Mergea și pakistanezul Aisam Ul-Haq Qureshi (cs 13) au pierdut în primul tur la Roland Garros (Franţa, 39,2 milioane de dolari), al doilea turneu de Mare Șlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Stade Roland Garros.

Cei doi au fost învinşi de spaniolul Fernando Verdasco și sârbul Nenad Zimonjic cu 6-3, 7-6 (2). Meciul a durat o oră şi 25 de minute, iar în primul set a fost consemnat un singur break, câştigat de Verdasco şi Zimonjic la 2-1 pentru ei, fără să piardă vreun punct în respectivul game. În partea a doua a meciului, Florin şi Aisam Ul-Haq Qureshi şi-au pierdut serviciul la 2-1, dar la 2-3 au realizat un break alb, după care s-a mers cap la cap pâmă la 6-6. În tie-break, românul şi pakistanezul au câştigat primul punct pe propriul serviciu, dar adversarii şi-au trecut în cont şase puncte la rând, procurându-şi prima minge de meci. Au ratat-o, însă pe următoarea au convertit-o în punct, calificându-se în turul al doilea, unde îi vor întâlni pe Julian Knowle şi Florian Mayer (Austria, Germania). Aceştia au beneficiat de abandonul lui Victor Estrella Burgos şi Bernard Tomic, când jucătorii din Rep. Dominicană şi Australia conduceau cu 2-1 în primul set.

Mergea s-a oprit în sferturi la ediția trecută, la care a jucat alături de indianul Rohan Bopanna. Cel mai bun rezultat al său la Paris este semifinala din 2014, alături de croatul Marin Draganja.

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Florin Mergea, ATP, Roland Garros, Aisam-Ul-Haq Qureshi


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!