Perechea Florin Mergea şi Rohan Bopanna, a şasea favorită la câştigarea turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, a învins, în turul doi, cu 6-3, 6-4, cuplul francez Gregoire Barrere, Quentin Halys, beneficiar al unui wild-card. Meciul a durat 70 de minute, iar în optimi românul şi indianul îi vor întâlni pe Brian Baker şi Marcus Daniell (Statele Unite, Noua Zeelandă). Aceştia i-au eliminat, cu 6-3, 6-4, pe Henri Kontinen şi John Peers (Finlanda, Australia; cs 11). Reamintim că Mergea este în turul 2 la dublu mixt, alături de Yaroslava Shvedova (Kazahstan).
Horia Tecău și olandezul Jean Julien Rojer (cs 2) au părăsit competiția la care anul trecut au jucat în semifinale. Ei au fost învinși cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3 de perechea Pablo Cuevas, Marcel Granollers. Tot azi, Horia şi Simona Halep au ratat calificarea în optimile probei de dublu mixt, fiind învinşi de Max Mirnyi şi Yung Jan Chan (Belarus, Taiwan; cs 7) cu 7-5, 7-6 (3). Cei doi români vor face pereche și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Ei au mai jucat la dublu mixt, la ediția de anul trecut a turneului US Open, când au ajuns până în sferturile de finală (nevoiți să se retragă din cauza stării medicale a Simonei).
În turneul junioarelor, Ioana Mincă (cs 2 în calificări) a ajuns pe tabloul principal, după ce a învins-o cu 6-3, 6-2 pe turcoaica Berfu Cengiz.
Se cunosc şi adversarele Simonei Halep (6 WTA, cs 6) şi Irinei Begu (28 WTA, cs 25) în optimile tabloului de simplu. Simona o va întâlni pe australianca Samantha Stosur (24 WTA, cs 21), care a trecut de cehoaica Lucie Safarova (13 WTA, cs 11) cu 6-3, 6-7 (0), 7-5. La rândul ei, Irina se va lupta pentru un loc în sferturi cu Shelby Rogers (Statele Unite, 108 WTA), care a produs cea mai mare surpriză de până acum a tabloului feminin, eliminând-o pe cehoaica Petra Kvitova (12 WTA, cs 10) cu 5-0, 6-7 (3), 6-0. Cele două românce ar putea fi adversare în semifinale.
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!