Perechea formată din Florin Mergea și Yaroslava Shvedova (Kazahstan) a fost eliminată sâmbătă în optimile de finală ale probei de dublu de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului.
Cei doi, desemnaţi a patra pereche favorită la câştigarea turneului, au cedat în fața perechii Martina Hingis (Elveția), Leander Paes (India) cu scorul de 2-6, 7-5, 10-6. Meciul a fost întrerupt de ploaie în primul set, când românul și partenera sa conduceau cu 3-2. Hingis şi Paes au împreună nu mai puţin de 17 titluri majore la dublu mixt. În plus, Paes a câştigat 17 trofee de Mare Şlem, iar Martina – 19. Anul trecut ei s-au impus în trei dintre cele patru turnee de Mare Şlem: Australian Open, Wimbledon şi US Open. La Roland Garros nu au câştigat pentru că nu au participat.
Mergea este calificat și în turul 3 al probei de dublu masculin, alături de indianul Rohan Bopanna, cei doi (cs 6) urmând să joace azi, în optimi, de la ora 12.00, pe terenul 2, împotriva lui Brian Baker şi Marcus Daniell (Statele Unite, Noua Zeelandă).
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!