Kvitova a produs surpriza la Wuhan

Cehoaica Petra Kvitova (16 WTA, cs 14) a eliminat-o în optimile de finală ale turneului 2016 Dongfeng Motor Wuhan Open pe germanca Angelique Kerber, principala favorită a competiţiei şi liderul mondial, cu scorul de 6-7 (10), 7-5, 6-4.

28.09.2016 20:53, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Kvitova a produs surpriza la Wuhan

Meciul a durat 3 ore şi 33 de minute, iar Kerber a avut avantaj pe tabela de marcaj doar de două ori: după primul game al setului de debut (care a fost şi cel mai lung al meciului, jucându-se nu mai puţin de 22 de puncte) şi cu 7-6, după ce şi-a adjudecat tie-break-ul primului set. În rest, s-a consemnat egalitatea (de trei ori) sau Kvitova a fost la conducere. Cehoaica putea încheia socotelile în doar două seturi, deoarece în prima parte a meciului a ratat patru mingi de set: una la 6-5 pe serviciul lui Kerber şi alte trei în tie-break (primele două fiind pe propriul serviciu). De menţionat că Petra a pus capăt partidei la a şaptea minge de meci, Angelique salvând-o pe prima pe propriul serviciu. Ca lider WTA, palmaresul germancei este de o victorie (2-1 în turul secund în faţa Kristinei Mladenovic din Franţa) şi o înfrângere (cu Petra Kvitova).

Foto: pagina oficială de Twitter a WTA

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Angelique Kerber, Wuhan, Petra Kvitová


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!