Ele le-au învins în ultimul act, cu 6-7 (5), 6-0, 10-5 pe argentiniencele Julieta Estable şi Daniela Farfan (cs 2). În primul set s-au realizat opt break-uri. Cuplul sud-american a servit pentru set la 5-4, dar Jaqueline şi Dspina au realizat break, după care fiecare echipă şi-a câştigat serviciul. În tie-break, argentiniencele s-au distanţat la 5-3, iar după ce adversarele au egalat, au câştigat punctele care le-au permis să-şi treacă în cont prima parte a meciului în 55 de minute. Setul secund a aparţinut perechii Cristian-Papamichail, care a pierdut doar şapte puncte în şase game-uri. În super tie-break, românca şi grecoaica au început în forţă, ducând scorul la 6-0, după care fiecare echipă a câştigat, alternativ, câte un punct. Este al cincilea titlu la dublu pentru româncă şi al doilea în acest an, după cel cucerit la Fort-de-France alături de italianca Gaia Sanesi. La simplu, Jaqueline (cs 2) s-a calificat în semifinale, după ce a trecut cu 6-2, 6-3 de altă româncă, Oana Georgeta Simion (cs 6). Aceasta din urmă a preluat conducerea în fiecare set, prima dată cu 2-1 şi a doua oară cu 3-2, după care Jaqueline a avut serii de câte 5, respectiv, 4 game-uri la rând. În semifinala de mâine, a doua favorită a turneului o va întâlni pe partenera ei de dublu, desemnată al patrulea cap de serie.
La turneul de la Piteşti, va fi o finală românească, între Dragoş Dima – principalul favorit – şi Nicolae Frunză. Primul l-a eliminat cu 6-3, 3-6, 6-3 pe ucraineanul Vladyslav Manafov (cs 3), iar al doilea a trecut de francezul Francois Arthur Vibert (cs 6) cu 6-1, 7-6 (4). La această oră se joacă finala de pe tabloul de dublu, între perechile Vasile Antonescu, Mircea Alexandru Jecan (cs 1) şi Patrick Grigoriu, Vladyslav Manafov (cs 4), scorul fiind 3-2.
Foto: arhiva personală







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!