Înfrângeri pe linie pentru românce la simplu

Toate cele trei jucătoare din România prezente, luni, pe teren, Miriam Bianca Bulgaru (398 WTA, wild card), Alexandra Dulgheru (125 WTA) şi Elena Gabriela Ruse (182 WTA, wild card), au fost învinse în primul tur la BRD Bucharest Open (250.000 de dolari premii totale), competiţie care se desfăşoară pe terenurile de la Arenele BNR.

17.07.2018 06:05, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Înfrângeri pe linie pentru românce la simplu

Bulgaru a avut-o adversară pe chinezoaica Yafan Wang (84 WTA), În faţa căreia a cedat cu 6-1, 6-3. Românca, aflată pentru prima dată în carieră pe un tablou WTA de simplu (a mai participat acum 2 ani în calificări tot la BRD Bucharest Open, fiind învinsă de poloneza Kataryzna Piter cu 6-1, 6-4), şi-a făcut serviciul în primul game, dar nu a mai câştigat niciunul din următoarele şase. În partea a doua a confruntării, Miriam Bianca a condus cu 2-1 după un break, după care asiatica a întors scorul la 5-2. Ulterior, Bulgaru a salvat o mige de meci, după care Wang a pus capăt partidei cu un game alb.

Alexandra Dulgheru a părăsit turneul de la Bucureşti învinsă fiind de de franţuzoaica Pauline Parmentier (65 WTA, cs 7) şi de o puternică gripă cu 2-6, 6-1, 6-4. Meciul a durat două ore şi şase minute, iar în decisiv Alexandra a condus cu 4-2, iar la 4-3 a ratat pe propriul serviciu două mingi care i-ar fi permis să menţină diferenţa de două game-uri. Ea a servit la 4-5 pentru a rămâne în meci, a avut două şanse de a egala, a salvat trei mingi de meci, dar nu şi pe a patra.

În fine, Elena Gabriela Ruse a scăpat o şansă imensă de a merge în turul 2. În meciul cu Polona Hercog (Slovenia, 90 WTA, cs 8) şi-a adjudecat primul set cu 6-2, după ce a fost condusă cu 2-1, în al doilea a alergat permanent după egalare, iar în decisiv a condus cu 15-0 pe propriul serviciu, când tabela arăta 3-0 pentru ea. Din acel moment, însă, românca a mai câştigat doar cinci puncte până la finalul confruntării. 

Iată rezultatele complete înregistrate ieri pe tabloul de simplu în primul tur:

Terenul central

Mariana Duque Mariño (Columbia, 105 WTA) – Arantxa Rus (Olanda, 111 WTA) 2-6, 4-6

Miriam Bianca Bulgaru (398 WTA, wild card) – Yafan Wang (China, 84 WTA) 1-6, 3-6

Pauline Parmentier (Franţa, 65 WTA, cs 7) – Alexandra Dulgheru (125 WTA) 2-6, 6-1, 6-4

Elena Gabriela Ruse (182 WTA, wild card) – Polona Hercog (Slovenia, 90 WTA, cs 8) 6-2, 2-6, 3-6

Terenul semicentral

Turul 1, simplu, Tamara Zidanšek (Slovenia, 93 WTA) – Rebecca Peterson (Suedia, 71 WTA) 7-5, 6-0

Ysaline Bonaventure (Belgia, 118 WTA) – Maryna Zanevska (Belgia, 166 WTA) 6-7 (5), 1-6

Programul meciurilor de azi (ora de început ale primelor partide este adeeaşi pe toate terenurile, 14.00):

Terenul central

Turul 1, simplu, Danka Kovinić (Muntenegru, 134 WTA) – MIHAELA BUZĂRNESCU (25 WTA, cs 2) în al treilea meci direct: 3-6, 1-6 în 2010 în optimi la Podgorica (ITF, Muntenegru, 25.000 de dolari) şi 2-6, 1-6 în 2017 în finală la Hodmezovasarhely (ITF, Ungaria, 60.000 de dolari)

Turul 1, simplu, IRINA-CAMELIA BEGU (42 WTA, cs 3) – Ons Jabeur (Tunisia, 123 WTA) în primul meci direct

Turul 1, simplu, Çağla Büyükakçay (Turcia, 195 WTA, venită din calificări) – SORANA-MIHAELA CÎRSTEA (57 WTA, cs 5) în al treilea meci direct: 6-4, 6-2 în 2012 în Grupa I a Zonei Euro-Africană a Fed Cup şi 6-4, 6-2 în 2016 în optimi la Istanbul (Turcia, 250.000 de dolari)

Turul 1, simplu, nu înainte de ora 20.30: ANA BOGDAN (66 WTA, cs 6) – Anna Karolína Schmiedlová (Slovacia, 85 WTA) în al doilea meci direct: 6-3, 6-2 în acest an în semifinale la Bogota (Columbia, 250.000 de dolari)

Terenul semicentral

Turul 1, simplu, Viktoriya Tomova (Bulgaria, 126 WTA) – IRINA MARIA BARA (151 WTA, venită din calificări) în al doilea meci direct: 2-6, 5-7 în 2017 în optimi la Biarritz (ITF, Franţa, 80.000 de dolari)

Turul 1, simplu, Anastasija Sevastova (Letonia, 22 WTA, cs 1) – Dalila Jakupović (Slovenia, 94 WTA) în primul meci direct

Turul 1, simplu, Claire Liu (Statele Unite, 170 WTA, venită din calificări) – ANDREEA AMALIA ROŞCA (260 WTA, wild card)

Terenul 4

Tutul 1, simplu, Vera Zvonareva (Rusia, 136 WTA) – Ekaterina Alexandrova (Rusia, 98 WTA) în primul meci direct

Turul 1, simplu, Rebecca Šramková (Slovacia, 268 WTA, venită din calificări) – Petra Martić (Croaţia, 60 WTA, cs 4) în primul meci direct

Turul 1, simplu, Laura Siegemund (Germania, 264 WTA) – Jasmine Paolini (Italia, 180 WTA) în primul meci direct

Terenul 6:

Turul 1, dublu, ALEXANDRA CADANŢU, María Irigoyen (Argentina) – Lidziya Marozava, Arantxa Rus (Belarus, Olanda; cs 4)

Turul 1, dublu, Georgina García Pérez, Cornelia Lister (Spania, Suedia) – Natela Dzalamidze, İpek Soylu (Rusia, Turcia)

Turul 1, dublu, Ysaline Bonaventure, Oksana Kalashnikova (Belgia, Georgia) – Danka Kovinić, Maryna Zanevska (Muntenegru, Belgia)

Turul 1, dublu, Başak Eraydın, Vera Zvonareva (Turcia, Rusia) – JAQUELINE ADINA CRISTIAN, ELENA GABRIELA RUSE 

Foto: Dumitru Constantin

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Alexandra Dulgheru, BRD Bucharest Open, arenele bnr, wta, Miriam Bianca Bulgaru, România


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!