Încep calificările pentru US Open

Ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open (53.000.000 de dolari premii totale), care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv USTA Billie Jean King National Tennis Center, debutează cu tabloul principal pe 27 august, dar calificările încep azi, la această fază preliminară participând şi patru jucătoare din România.

21.08.2018 16:38, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Încep calificările pentru US Open

În lupta pentru competiţia propriu-zisă intră Irina Maria Bara (140 WTA, cs 29), Alexandra Dulgheru (141 WTA, cs 30), Jaqueline Adina Cristian (213 WTA) şi Elena Gabriela Ruse (256 WTA). Bara are misiunea cea mai uşoară, deoarece evoluează împotriva unei jucătoare aflată pe locul 312 mondial, americanca Gail Brodski, ea primind un wild card din partea organizatorilor. Meciul se va juca pe terenul 17 şi începe la ora aproximativă 0.45 a României. Tot azi va juca şi Dulgheru, tot împotriva unei reprezentante a gazdelor, Alexandra Kiick. Partida a fost programată pe Terenul 11 şi debutează aproximativ la ora 23.00 a României. Este a doua oară când cele două Alexandra sunt adversare. Pe 7 iunie 2014, în semifinalele turneului ITF de la Marseille (Franţa, 100.000 de dolari), românca se impunea cu 6-0, 6-1. 

Mâine vor intra în competiţie şi celelalte două românce, ambele urmând să întâlnească sportive desemnate favorite în calificări. Cristian are misiunea cea mai dificilă, deoarece o vare adversară, pentru prima dată în carieră pe Vera Zvonareva (134 WTA, cs 24). Rusoaia va împlini 34 de ani pe 7 septembrie şi nu doar că este o obşnuită a turneelor de Mare Şlem, dar are şi patru trofee în palmares, la dublu feminin şi dublu mixt. La simplu, cele mai bune performanţe sunt finalele jucate în 2010 la Wimbledon şi US open, semifinalele la Australian Open (2009 şi 2011) şi sfertul la French Open (2003).

La rândul ei, Ruse va lupta pentru un loc în turul 2 al calificărilor cu Anhelina Kalinina (Rusia, 136 WTA, cs 6). Chiar dacă sut născute amândouă în 1997 (Elena Gabriela pe 6 noiembrie, iar adversara ei pe 7 februarie), cele două nu au fost avdersare niciodată.

Foto: Dumitru Constantin şi Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Alexandra Dulgheru, elena ruse, US Open, wta, Irina Bara, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Statele Unite ale Americii


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!