Impecabilă de la un capăt la altul

Reprezentanţii marilor ziare de sport şi agenţii de presă şi-au revenit repede din uluiala care i-a cuprins ca urmare a modului în care Simona Halep a triumfat la Wimbledon, după care au comentat prestaţia româncei.

14.07.2019 01:28, de , 1 comentarii , Galerie Foto

Impecabilă de la un capăt la altul

„A fost un meci dezechilibrat. Simona Halep nu a evoluat niciodată la un asemenea nivel pe iarbă, iar Serena Williams, de şapte ori câştigătoare la All England Club, a făcut-o rareori atât de prost. Teoretic, americanca pleca totuşi ca favorită la a unsprezecea sa finală pe gazonul englez şi pierduse o singură dată în zece meciuri în faţa Simonei Halep”, comentează AFP. Americanca nu şi-a revenit după „începutul catastrofal” al finalei. „Cu 25 de erori neforţate faţă de trei ale adversarei sale, meciul a fost în sens unic. Spre surpriza generală”, notează agenţia franceză.

Învinsă clar de Simona, Serena, care încerca să egaleze recordul de victorii în turneele de Mare Şlem, a părut „copleşită de aşteptările sale şi publicului”, comentează BBC. „La fel ca în finala pierdută anul trecut în faţa germancei Angelique Kerber, Williams a părut copleşită de aşteptările sale şi ale publicului şi s-a văzut condusă rapid cu 4-0 în primul set”, scrie BBC după meciul câştigat cu 6-2, 6-2 de sportiva din România. „Halep a spus înainte că nu simte nicio presiune şi exact astfel a jucat. De la început a părut relaxată şi plină de încredere (...)”, adaugă BBC. Simona Halep a fost „impecabilă de la un capăt la altul, surclasând-o pe Serena Williams, care aleargă în continuare după recordul de 24 de trofee de Mare Şlem, deţinut de Margaret Court”, scrie cotidianul francez L'Equipe. 

„Istoria nu pierde timpul ascultându-i pe cei care spun ce este probabil să se întâmple. Istoria ţine cont doar de cei care fac să se întâmple şi în finala de la Wimbledon Simona Halep şi-a scris mare numele ei. Favorita numărul 7, al cărei nume nu apărea pe lista nimănui cu posibilii câştigători înainte de turneu, a devenit prima jucătoare română din toate timpurile care obţine titlul la Wimbledon. Ea a uluit-o pe Serena Williams, i-a uluit pe cei de pe terenul central şi aproape toată lumea de pe Planeta Tenis, triumfând în 55 de minute, cu o prestaţie atât de plină de resurse, aproape fără cusur că nu putea fi contracarată”, se arată pe site-ul turneului.

Foto: paginile de twitter WTA şi Wimbledon şi cea oficială a competiţiei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, wimbledon, Serena Williams, grand slam, wta, Marea Britanie, All England Lawn Tennis and Croquet Club


Comentarii

Arthur

14.07.2019, 17:47

Nu inteleg de ce se insist pe scorul H2H,caci nici Serena nici Simona nu mai sunt aceleasi de la inceputul anului,cand a fost ,probabil ultima victorie a Serenei asupra Simonei!Simona joaca agresiv si variat,joc la care Serena nu rezista,deci cam asta va fi scenariul in continuare!Chiar si daca revine cu o gramada de adi!