Cei doi i-au învins cu 6-4, 7-6 (1) pe Henri Kontinen şi John Peers (Finlanda, Australia; cs 8). În părimul set, românul şi olandezul au salvat două mingi de break în game-ul de debut, au ratat tot atâtea la 2-1, după care s-au distanţat la 5-2. În game-ul imediat următor au condus cu 40-15 pe serviciul adversarilor, dar au irosit cele trei mingi de set, convertind-o în punct pe prima la 5-3. În partea a doua a confruntării s-a mers cap la cap până la 5-5. Până atunci, Tecău şi Rojer au ratat patru mingi de break şi au salvat trei. Cei doi au preluat conducerea cu 6-5, dar au ratat mingea de meci de care au beneficiat pe propriul serviciu. Ca urmare s-a ajuns în tie-break, controlat de Horia şi Jean-Julien. Ei s-au desprins la 3-0, adversarii au redus din diferenţă, după care românul şi olandezul au câştigat patru puncte la rând. Următorii adversari sunt Novak Djokovic şi Fabio Fognini (Serbia, Italia), care au dispus cu 6-4, 1-6, 10-8 de Rohan Bopanna şi Denis Shapovalov (India, Canada).
Foto: Neal Trousdale
Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!