Halep va juca, azi, pe „Terenul central” la US Open

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (4 WTA, cs 4) va avea o misiune uşoarã, la prima vedere, azi, la US Open (New York, Statele Unite, 57.238.700 de dolari premii totale), ultimul turneu de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv de la Flushing Meadow.

29.08.2019 10:43, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Halep va juca, azi, pe „Terenul central” la US Open

Din cauza ploii, ieri s-au jucat doar opt meciuri, câte trei pe fiecare dintre arenele Arthur Ashe Stadium şi Louis Armstrong Stadium, singurele care deţin acoperiş. O a noua partidă a fost anulată, deoarece Borna Ćorić (Croaţia, 12 ATP, cs 12) a declarat forfait, astfel că bulgarul Grigor Dimitrov s-a calificat în turul 3. Ca urmare, programul a fost dat peste cap, toate meciurile de dublu (două la feminin, patru la masculin şi unul mixt, dintre acestea trei având prezenţă românească) plus alte 21 de simplu (10 la masculin şi 11 la feminin, inclusiv cel al Anei Bogdan cu Petra Martić din Croaţia) fiind amânate pentru azi. 

Meciul cu Taylor Townsend, care este al doilea al zilei de pe Terenul Arthur Ashe Stadium (după partida dintre germanul Alexander Zverev şi americanul Frances Tiafoe), de la ora aproximativă 21.00 a României, pare la îndemâna româncei. Pe lângă diferenţa de peste 100 d elocuri în clasamentul mondial, Simona are şi avantajul victoriilor în toate cele trei meciuri directă, cea mai recentă venind chiar în acest an, pe 23 martie, la Miami. În plus, americanca a jucat şi trei meciuri în calificări la US Open, iar oboseala se adună, chiar dacă a avut o pauză de patru zile între ultimul meci „preliminar” şi cel din turul 1 de pe tabloul principal. Prin calificarea în turul 2, Townsend şi-a egalat cea mai bună performanţă la US Open, înregistrată chiar anul trecut, când a fost învinsă cu 4-6, 6-3, 6-4 de letona Jelena Ostapenko. De partea cealaltă Halep are o semifinală în 2015 şi un sfert în 2015, dar la ultimele două ediţii a părăsit competiţia încă din primul tur.

Învingătoarea de la Wimbledon a fost invitată în studioul Eurosport pentru un dialog mai amplu cu Mats Wilander şi Barbara Schett. „Lucrez la mai multe capitole, atitudinea devine esenţială. Încerc să mă autodepăşesc. Am pierdut la US Open în runda inaugurală la ultimele două ediţii, aşa că sunt foarte fericită, mă concentrez doar să o iau pas cu pas, nici nu ştiu care ar putea fi traseul spre finală. Vreau doar ca supervizorul să mă anunţe ora la care trebuie să joc”, a punctat ea.

Halep a dezvăluit şi tactica abordată în confruntarea cu Nicole Gibbs din turul 1. „Am încercat să devin mai agresivă şi să închei repede punctele. M-am străduit să-mi fac jocul de pe fundul terenului, să construiesc cu ştiinţă punctele, apoi să atac şi să tranşez schimburile la momentul oportun”, a mai explicat Simona. „N-a fost uşor, dar mă bucur că am jucat bine. Al treilea set a fost foarte bun. Am lovit destul de tare, am fost agresivă, dar a trebuit să schimb puţin. Am jucat mai sus, am deschis mai bine terenul şi am servit mai bine. Tactica a fost mai bună în cele din urmă, Nicole a fost în formă bună, s-a mişcat excelent, a lovit puternic, dar am reuşit să câştig şi atât am în minte acum. Ea a obosit puţin la sfârşit, probabil a fost dificil pentru ea să păstreze acelaşi ritm, un ritm care a fost foarte ridicat. E greu când nu ai meciuri, nu am mai jucat de două săptămâni şi s-a simţit dificultatea pe teren. Mă simt mai relaxată acum că am câştigat. Nu mă simt grozav la începutul turneului, dar mereu când am avut meciuri dificile la debut am reuşit să ajung în semifinale sau sferturi. Sunt încrezătoare în joc, mă mişc bine, am nevoie de puţină încredere din punct de vedere mental, iar asta încerc să obţin”, a declarat Halep.

Simona a vorbit despre şansele sale de a câştiga turneul. „Cred că jucătoarele sunt foarte apropiate din punct de vedere valoric şi oricine poate câştiga turneul, chiar şi cele de Mare Şlem. Toate meciurile sunt dificile, indiferent de fază. E o şansă pentru oricine şi trebuie să profităm de ea. Un lucru bun e că am încredere că pot atinge nivelul de la Wimbledon. Sunt motivată, am dorinţă de rezultate, de trofee şi sunt sigur că mă pot întoarce acolo. Nu ştiu dacă la acest turneu sau la următorul. Nu am nimic de pierdut în poziţia în care mă aflu. Am reuşit tot ce mi-am propus, deci sunt relaxată, dar am în continuare aşteptări de la mine. Trebuie să muncesc pentru asta, la fel cum am făcut-o şi în sezonul de iarbă. La fel şi aici, chiar dacă n-am jucat extraordinar la Toronto şi Cincinnati, am reuşit să-mi îmbunătăţesc jocul. Dacă sunt sănătoasă, vreau să lupt 100% la locul 1 mondial. Sunt încrezătoare că am o şansă mare şi voi încerca să realizez asta”, a mai spus Halep.

Programul complet de azi al românilor la US Open:

Simplu feminin, Turul 2, Terenul 8, primul meci meci al zilei, de la ora 18.10 a României, Petra Martić (Croaţia, 22 WTA, cs 22) – ANA BOGDAN (152 WTA, venită din calificări), în al patrulea meci direct: 6-2, 6-3 în 2015 în primul tur al calificărilor pentru Australian Open, 6-4, 7-6 (5) în 2015 în runda a doua ca calificărilor la Katowice, 4-6, 7-5, 6-3 în acest an în optimi la Istanbul

Simplu feminin, Turul 2, Terenul 11, al doilea meci al zilei, de la ora aproximativă 20.00 a României, SORANA-MIHAELA CÎRSTEA (106 WTA) - Aliona Bolşova Zadoinov (Spania, 100 WTA), în al doilea meci direct: 6-7 (5), 6-7 (3) în acest an în turul 2 la French open

Simplu feminin, Turul 2, Terenul Arthur Ashe Stadium, al doilea meci al zilei, de la ora aproximativă 21.00 a României, SIMONA HALEP (4 WTA, cs 4) - Taylor Townsend (Statele Unite, 116 WTA, venită din calificări(, 3-0 în meciurile directe: 6-4, 6-1 în 2017 în turul 2 la Cincinnati, 6-3, 6-1 în 2018 în turul 2 la French open, 6-1, 6-3 în 2019 în turul 2 la Miami Open

Simplu masculin, Turul 2, Terenul 17, al patrulea meci al zilei, de la ora aproximativă 1.00 a României a nopţii de joi spre vineri, Gaël Monfils (Franţa, 13 ATP, cs 13) - MARIUS COPIL (93 ATP), în primul meci direct

Foto: pagina de facebook a sportivei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, US Open, grand slam, wta, Flushing Meadows, Statele Unite ale Americii


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!