Halep şi Begu joacă, azi, două semifinale la Shenzhen

Jucătoarele române Simona Halep (1 WTA, cs 1) şi Irina Begu (43 WTA, cs 4) vor fi adversare în semifinalele turneului Shenzhen Open (China, 626.750 dolari).

05.01.2018 02:28, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Halep şi Begu joacă, azi, două semifinale la Shenzhen

Liderul mondial a trecut cu 6-2, 6-2 de belarusa Arina Sabalenka (73 WTA) în doar 57 de minute, o sportivă de 19 ani, care în primul tur o învinsese pe Monica Niculescu în două seturi, cu 6-4, 6-4. Halep nu i-a lăsat nicio şansă belarusei, care a greşit foarte mult. Begu a învins-o, tot azi, cu 7-5, 7-5 pe Timea Babos (Ungaria, 55 WTA, cs 8).

„Cred că am dominat jocul. Ştiam că adversara loveşte puternic, dar am stat bine pe picioare. Nu este uşor să joci împotriva unei jucătoare ca ea, care loveşte atât de puternic. Încă sunt departe de câştigarea titlului. Voi căuta să câştig de fiecare dată când intru pe teren. Mă simt bine aici la Shenzhen, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit aici!", a spus la finalul partidei Halep, care a câştigat titlul la Shenzhen în 2015.

Simona a etalat un joc solid, în faţa unei jucătoare în formă, care loveşte extrem de tare. „Am jucat grozav, am făcut totul aşa cum trebuie. Am fost foarte puternică pe picioare, am lovit bine şi am fost calmă. Nu e uşor să joci în faţa unei jucătoare care loveşte atât de tare", a spus Halep, la finalul partidei cu Sabalenka. „Sunt încă departe de a câştiga trofeul. Am un meci greu mâine, o să caut să câştig, însă nu va fi uşor. Important e că mă simt excelent la Shenzhen, vreau să le mulţumesc încă o dată tuturor celor care vin aici să mă susţină", a mai spus Simona. „Nu mă gândesc încă la finală, va fi un meci dificil, o ştiu foarte bine pe Irina. Dacă voi ajunge în finală voi fi foarte fericită" a declarat liderul WTA la conferinţa de presă de la finalul întâlnirii cu Sabalenka din sferturi.

„A fost un meci foarte dificil. O ştiu foarte bine pe Timea, a fost mereu dificil când am întâlnit-o. Sunt foarte fericită că am reuşit să gestionez setul secund şi să câştig meciul. E primul turneu al anului, nu este niciodată uşor. Ai nevoie de ritm, de meciuri în picioare şi sunt atât de bucuroasă că am ajuns în semifinale", a spus, la rândul ei, Irina-Camelia Begu, după meci.

Cele două românce vor fi adversare a şasea oară în circuitul profesionist. Halep a câştigat de fiecare dată, în 2007 cu 6-3, 6-4 în sferturile unui turneu futures la Bucureşti, în 2008 în primul tur al altei competiţii futures la Bucureşti, cu 7-5, 6-2, în 2012 în optimile turneului de la Hobart, cu 6-4, 6-2, în 2016 în sferturile turneului de la Madrid, cu 6-3, 0-6, 6-1, şi în 2016 în primul tur la Wuhan, Irina abandonând la scorul de 6-3, 2-0. Simona şi Irina-Camelia sunt partenere la dublu, iar în semifinale vor juca împotriva cuplului Ana Blinkova, Nicola Geuer (Rusia, Germania).

În semifinale s-a calificat joi şi rusoaica Maria Şarapova, după 6-3, 6-3 cu Zarina Dias (Kazahstan, 66 WTA). Următoarea adversară este Katerina Siniakova (47 WTA, cs 6), deţinătoarea trofeului, care a trecut de compatrioata ei Kristýna Plíšková (Cehia, 61 WTA). „Amândouă mai avem câte un meci greu în faţă până să ajungem în finală, însă astea sunt genul de întâlniri pe care le aşteaptă toată lumea, nu doar jucătorele ci şi publicul sau organizatorii turneului. Normal că-mi doresc să evoluez împotriva numărului unu mondial şi dacă asta se întâmplă în finală e bine. Mai avem însă până atunci" a declarat Sharapova la conferinţa de presă de la finalul meciului câştigat în sferturi împotriva Zarinei Dias cu 6-3, 6-3.

Semifinala românească are loc azi, la ora 8.00 a României. După trei ceasuri, Halep şi Begu vor fi de aceeaşi parte a terenului în tentativa de a se califica în finala de dublu, adversare fiindu-le Anna Blinkova şi Nicola Geuer (Rusia, Germania).

Foto: pagina de facebook a turneului

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Irina Begu, wta, Maria Şarapova, China, Shenzhen Open


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!