Halep, desemnată a treia favorită, nu a jucat până acum cu sora geamănă a Karolinei Plíšková, Kristýna. Irina Begu (29 WTA) va avea un meci foarte dificil în primul tur, împotriva rusoaicei Elena Vesnina (14 WTA). În 2014, în calificări la Cincinnati, Begu a profitat de abandonul rusoaicei la 6-4, 4-0 în singura confruntare de până acum.
Nici celelalte românce de pe tabloul principal de simplu nu vor avea meciuri uşoare. Monica Niculescu (48 WTA) o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki (11 WTA), în faţa căreia a pierdut toate cele 7 meciuri, cel mai recent anul trecut la US Open, cu 3-6, 1-6 în turul al treilea. Mai mult, Monica nu a câştigat nici măcar un set în faţa danezei. Sorana Cîrstea (64 WTA), beneficiara unui wild card, va juca în manşa inaugurală cu americanca Madison Keys (10 WTA), acesta fiind primul lor duel. La rândul ei, Ana Bogdan (111 WTA) evoluează în calificări, având-o adversară pe americanca Jennifer Brady (76 WTA).
Mutua Madrid Open are premii totale de 5.439.350 la feminin, iar partidele de pe tabloul principal vor debuta duminică. În finala ediţiei de anul trecut, Halep a învins-o pe Dominika Cibulkova (Slovacia) cu 6-2, 6-4.
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!