Halep o întâlneşte în turul 3 pe Azarenka

Jucătoarea română Simona Halep (7 WTA, cs 7) a acces în turul 3 la Wimbledon Championships (Londra, Marea Britanie, 38.000.000 lire sterline premii totale), care se desfăşoară pe terenurile din All England Lawn Tennis and Croquet Club. după 6-3, 4-6, 6-2 în faţa compatrioatei ei Mihaela Buzărnescu (53 WTA).

04.07.2019 06:17, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Halep o întâlneşte în turul 3 pe Azarenka

Fostul lider mondial s-a impus după o oră şi 53 minute la capătul celui mai bun meci făcut de Buzărnescu în acest an. Chiar dacă în unele momente din setul 2 Halep a părut vulnerabilă, ea a fost capabilă să ridice nivelul în momentele importante din decisiv. Buzărnescu a fost în centrul atenţiei în două situaţii. Mai întâi, când conducea cu 4-2 în setul 2 la 30-30 pe serviciul ei, unui fan i s-a făcut rău în tribune, iar românca i-a oferit o sticlă cu apă. Ulterior, în decisiv, când Halep avea 5-2 şi 15-0, Mihaela era la serviciu şi a contestat vehement un punct. Ea lovise o minge, pe care a trimis-o dincolo de fileu, după ce arbitrul de linie strigase „out” la o lovitură a Simonei. Halep a cerut „challenge” şi a avut câştig de cauză, lucru care a deranjat-o pe Mihaela, care a solicitat rejucarea punctului. Buzărnescu a avut o discuţie lungă în contradictoriu cu arbitra de scaun, fără a o convinge să schimbe decizia. „Serios, chiar totul spui împotriva mea? Serios?! Cum să nu rejoc acest punct? Cum să nu ai sentimentul că mingea mea a fost bună? Este total nedrept din partea ta!”, a fost reacţia lui Buzărnescu la adresa arbitrei.

La conferinţa de presă de după meci, Halep a declarat: „cred că joc ok. Întotdeauna este greu pe iarbă, iar acest meci a fost şi mai greu decât cel din primul tur. Ca atare, sunt foarte bucuroasă că am reuşit să mă impun. Mă simt foarte încrezătoare şi consider că sunt foarte puternică din punct de vedere mental”.

Mats Wilander, expertul Eurosport, s-a declarat impresionat de ritmul partidei şi este de părere că jucătoarea mai bună s-a impus. „Simona şi-a pierdut intensitatea, a fost emoţionată. Şi-a văzut adversarul că revine şi au apărut tot felul de idei în capul ei. Mihaela a ridicat foarte mult nivelul, dar în final jucătoarea cu mai multă experienţă s-a impus. A fost un meci de foarte bună calitate. Nu e uşor să joci împotriva unui compatriot, dar la final cred că jucătoarea mai bună s-a impus. Halep joacă fără presiune la Wimbledon şi asta se simte în momentele importante, pe care le gestionează bine”, a spus la final Wilander, la EuroSport.

Jurnaliştii de la L'Equipe au remarcat că nu a fost nicio surpriză în duelul românesc: „Simona Halep este în turul trei la Wimbledon după ce a trecut de compatrioata sa Mihaela Buzărnescu. Nu a fost nicio surpriză în duelul sută la sută românesc de la Wimbledon. Halep, numărul 7 mondial, şi-a respectat statutul de favorită, dar a cedat un set, în faţa numărului 53 mondial. Halep va juca în turul trei cu Azarenka”. Duelul românesc a fost tratat şi de cei de la Independent, care notează: “Simona Halep este în turul trei la Wimbledon după ce a trecut de luptătoarea Mihaela Buzărnescu în trei seturi. După ce în turul precedent a avut o uşoară problemă la gleznă, Halep a dat tot ce a avut mai bun şi a câştigat în o oră şi 51 de minute”.

În ceea ce priveşte duelul cu Viktoria Azarenka (Belarus, 40 WTA), care s-a impus cu 6-2, 6-0 în faţa australiencei Ajla Tomljanovic (49 WTA), Halep a spus: „Au fost meciuri foarte grele în trecut. Am jucat aici acum 2 ani. Va fi o mare provocare pentru mine, va fi o partidă foarte grea. Ea nu joacă foarte plat, dar e extrem de agresivă. Vreau să câştig, cum vreau să câştig orice partidă. Partea mentală va fi decisivă, dar e important să fiu tare pe picioare. Pentru că ea loveşte foarte tare”.

La rândul ei, Azarenka este de părere că „trebuie să fiu agresivă şi să nu ratez vreo oportunitate. E o jucătoare care nu îţi dă nimic gratis, însă mereu apar oportunităţi. Dacă le voi converti, va fi bine. Am jucat cu ea de mai multe ori şi mereu au fost partide echilibrate. Trebuie să fiu consistentă, pentru că are un astfel de joc. Vede meciul foarte bine şi trimite înapoi multe mingi. Trebuie să fiu răbdătoare şi agresivă pentru a o învinge”.

Scorul meciurilor directe este 2-2, cu menţiunea că sportiva din Belarus s-a impus în 2012 la Doha şi Linz, iar Simona în 2015 la US Open şi în 2017 la Wimbledon.

FotoŞ pagina de twitter a competiţiei şi pagina de facebook a Simonei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, wimbledon, grand slam, wta, Marea Britanie


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!