Meciul a durat două ore şi trei minute, iar românca a avut un start fulminant, conducând cu 4-0 şi 5-2. A urmat o revenire a germancei, aceasta câştigând patru game-uri la rând, dar Simona şi-a făcut serviciul, ducând setul în tie-break, unde a cedat un singur punct, la 2-0, pe propriul serviciu. Prima parte a actului secund a aparţinut Juliei, care a realizat break la 1-1, a salvat două mingi de break la 3-2, iar la 5-4 a servit pentru set. Simona, însă, a realizat un break alb, iar în următoarele două game-uri fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul. Tot Goerges a controlat „prelungirile”, distanţându-se la 5-1. Mai mult, la 6-4 a ratat o minge de set pe propriul serviciu, după care Halep a câştigat trei puncte la rând, obţinând calificarea în semifinale. În urma acestui rezultat, românca o conduce pe Julia cu 3-1 la meciurile directe.
„Sunt foarte fericită, a fost un meci complicat, e greu să joc împotriva ei, pentru că are un serviciu bun, nu am cedat şi de aceea am câştigat meciul. Mă bucur că sunt aici, pentru că nu am vrut să plec. Sunt obişnuită cu atmosfera. Le muţumesc românilor care au venit. Vreau să-i mulţumesc oraşului, pentru că mă primiţi mereu frumos aici. Mă simt grozav aici”, a declarat învingătoarea imediat după meci. Românii și-au făcut din nou datoria, în tribunele de la Doha și au încurajat-o pe Simona pe toată durata celor două ore și un minut de joc. “Sunt obișnuită cu atmosfera de la Fed Cup. E întotdeauna o atmosferă frumoasă aici. Mulțumesc orașului, mă primiți frumos de fiecare dată”, a adăugat Simo.
Următoarea adversară a sportivei născută în Constanţa este ucraineanca Elina Svitolina (7 WTA, cs 4), care a trecut cu 6-4, 6-2 de Karolína Muchová (Cehia, 132 WTA, venită din calificări). Svitolina conduce cu 4-3 în meciurile directe, palmaresul meciurilor directe fiind următorul: în 2013, în Grupa Serdika de la Turneul Campioanelor B (Sofia), 6-1, 6-1 pentru Halep; în 2014, în Grupa I zona Europa/Africa, play-off-ul pentru promovarea în Grupa Mondială II, 6-3, 7-5 pentru Halep; în 2017, în finală la Roma (Italia, 3.076.495 de euro premii totale), 4-6, 7-5, 6-1 pentru Svitolina; în 2017, în sferturi la French Open (Mare Şlem, 12.780.000 de euro premii totale), 3-6, 7-6 (0), 6-0 pentru Halep, în 2017, în semifinale la Toronto (Canada, 2.735.139 de dolari premii totale), 6-1, 6-1 pentru Svitolina; în 2017, în Grupa roşie a Turneului Campioanelor de la Singapore (7.000.000 dedolari premii totale), 6-3, 6-4 pentru Svitolina; în 2018, în finală la Roma (2.703.000 de dolari premii totale), 6-0, 6.4 pentru Svitolina.
„Suntem amândouă puternice pe picioare. Alergăm bine și lovim mingea destul de bine. Suntem în top și cred că toate suntem la un nivel înalt așa că mentalul cred că va face diferența. Îmi amintesc meciul de la Roland Garros, când am câștigat. Va fi un meci greu, evident, o provocare. Nu am jucat cum mi-am dorit în anumite partide împotriva ei. Am șansa să schimb acest lucru și să ies de pe teren fără regret. O să lupt și o să încerc să câștig”, a spus Simona, în exclusivitate pentru Digi Sport. „Am avut partide foarte disputate în trecut, mereu au fost meciuri fizice aşa că trebuie să fiu pregătită pentru asta. Cu siguranţă va fi o semifinală frumoasă, abia aştept astfel de meciuri pentru a-mi îmbunătăţi jocul şi pentru a evolua mai bine”, a spus Elina, la acelaşi post de televiziune. Cea mai bună performanță a Simonei Halep la Doha a venit în 2014, când românca a câștigat trufeul, după 6-2, 6-3 cu germanca Angelique Kerber. Cele două se pot întâlni şi acum în ultimul act.
Halep a fost elogiată de presa internaţională după victoria din sferturi. „După ce a părut că «a murit» de două ori, salvând două mingi de set, Simona Halep a ajuns în semifinalele de la Doha după ce a învins-o pe Julia Goerges (7-6, 7-6), într-un meci foarte disputat. Constănţeanca a avut un procentaj de 77% pe primul serviciu şi a jucat mult mai solid punctele cele mai importante”, a scris puntodebreak.com. „Numărul 3 mondial a condus cu 5-2 în primul set, înainte să-şi piardă serviciul de două ori. Românca şi-a zdrobit adversara în tie-break (7-1), dar totul s-a inversat în setul secund. Goerges a condus cu 2-1 în setul secund, dar Halep a revenit şi a făcut 5-5. În tie-break, Halep a fructificat mingea de meci, iar în semifinale o va înfrunta pe Elina Svitolina, numărul 7 mondial”, a anunţat L’Equipe. Şi site-ul WTA a remarcat forma excelentă a româncei. „Simona Halep a fost împinsă spre marginea prăpastiei în ambele seturi şi a luptat din greu pentru a câştiga împotriva Juliei Goerges la Qatar Total Open. Românca a jucat primul turneu cu noul antrenor, Thierry Van Cleemput, şi a dorit să continue momentul bun început odată cu Fed Cup, unde a condus echipa României spre o victorie istorică împotriva Cehiei. Halep s-a distanţat la 4-0 în primul set, dar Goerges a revenit şi a forţat în tie-break. Românca a jucat tie-break şi în setul secund, dar a găsit o cale de a câştiga cu 7-6, 7-6”, a notat WTA.
Foto: pagina de instagram a Simonei şi cea de Twitter a WTA







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!