Halep nu are aşteptări de la Australian Open

Liderul feminin al tenisului mondial, Simona Halep, va debuta la primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian open (Melbourne, 62,5 milioane dolari australieni premii totale) azi, la ora 10.00 a României, pe Margaret Court Arena, înpotriva estonei Kaia Kanepi (70 WTA).

14.01.2019 19:59, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Halep nu are aşteptări de la Australian Open

"Fără doar şi poate simt mai puţină presiune, nu pot avea aşteptări după cele trei luni în care am fost accidentată la spate. Am petrecut mult timp acasă, aşa că am ajuns târziu aici. Abia aştept să încep turneul, am amintiri grozave de anul trecut şi este mereu plăcut să te întorci acolo unde ai avut rezultate bune", a spus Simona, înainte de debutul la Melbourne. „În pregătiri a fost puţin mai dificil. Acum nu am aşteptări, vin la Australian Open diferit faţă de anul precedent. Sunt însă motivată să dau ce am mai bun de fiecare dată când intru pe teren şi cred că am o şansă să fac un rezultat bun, dar vom vedea”, a mai spus ea.

Fostul mare jucător german Boris Becker a expus la Eurosport capitolele la care crede că suferă jocul Simonei înainte de turneul de la Melbourne. „Nu are cel mai bun serviciu din circuit, iar lovitura de forehand nu este nici ea perfectă. A fost accidentată mult timp şi nu a mai jucat o perioadă. O văd cam la acelaşi nivel cu Kerber şi să nu uităm că Serena este din nou la un nivel înalt. Nici de Caroline Wozniacki nu trebuie să uităm, iar Muguruza evoluează şi ea din ce în ce mai bine. Şanse mai au pentru trofeu şi unele ca Pliskova sau Julia Goerges, dar în schimb Sharapova nu e favorită. Ea trebuie să arate că mai poate juca la un nivel ridicat”, a spus Becker. La ediţia de anul trecut, Halep a jucat finala, iar pentru a nu pierde locul 1 după competiţia de la Antipozi trebuie să ajungă în finală şi Kerber să nu câştige trofeul. În orice altă situaţie, Simona va pierde şefia WTA, după 62 de săptămâni. Şanse la primul loc deţin inclusiv Kiki Bertens şi Aryna Sabalenka, care închid TOP 10 WTA. 

Foto: paginile de twitter WTA şi a competiţiei, plus cea de instagram a Simonei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Australian Open, wta, Melbourne


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!