Halep luptă la noapte pentru finala de la Miami şi locul 1 WTA

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.

28.03.2019 06:05, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Halep luptă la noapte pentru finala de la Miami şi locul 1 WTA

Jucătoarea română Simona Halep (3 WTA, cs 2) s-a calificat în semifinale la Miami Open presented by Itaú (Statele Unite, 9.035.428 de dolari premii totale la feminin şi 9.314.875 la masculin), după ce a trecut de chinezoaica Qiang Wang (18 WTA, cs 18) cu 6-4, 7-5. Meciul a durat o oră şi 39 de minute, iar dacă se va califica în finală sportiva născută în Constanţa va reveni pe primul loc în lume. Românca s-a distanţat la 4-1, şi-a pierdut serviciul, dar după o intervenţie a antrenorului Daniel Dobre s-a calmat şi şi-a adjudecat setul la capătul unui game în care a câştigat patru puncte la rând de la 0-15. Începutul părţii a doua a confruntării a aparţinut asiaticei, care de la 0-1 a făcut 5-1. Halep deschisese şi acest set cu break, a condus cu 40-15, dar şi-a pierdut serviciul, cedând alte patru game-uri la rând. Însă în acel moment a avut o revenire incredibilă, adjudecându-şi şase game-uri la rând. La 2-5 şi-a trecut în cont două game-uri albe, ulterior a salvat trei mingi de set pe propriul serviciu, pentru ca la 6-5 să închidă meciul la prima ocazie avută. În urma acestui rezultat, românca şi-a egalat cea mai bună la Miami, realizată în 2015. 

„Am început prin a juca un tenis foarte inteligent. Mi-am deschis unghiurile, dar apoi am pierdut acel game din setul 2. Era 1-0 şi 40-0 (n.r. – a fost 40-15) şi am început să mă grăbesc. M-am panicat puţin şi am lovit extrem de plat”, a spus Simona Halep, la finalul meciului. Ea a povestit şi cum a reuşit să se impună în faţa lui Wang: „M-am calmat şi am început să evoluez aşa cum am făcut-o în setul în primul set. Şi a fost mult mai bine”.

Unul dintre motivele pentru care Simona a avut puterea să închidă meciul în două seturi a fost că în tribune s-au aflat părinţii şi fratele său. „Contează foarte mult să am familia alături de mine la acest turneu. Mai vin cu mine, dar nu foarte des. Sunt fericită că sunt aici. Tatăl meu este mereu agitat, îşi arată emoţiile. Mama este foarte puternică şi calmă, sunt foarte diferiţi. Mă bucur că-mi sunt alături, au un rol important în cariera mea. Este minunat să îi am aici”, a declarat Simona Halep despre Tania şi Stere Halep. În timpul meciului, Tania Halep a părut în multe momente fără reacţie, stăpânindu-şi extrem de bine emoţiile pe care cu siguranţă le avea. În schimb Stere Halep parcă trăia fiecare moment al meciului, la fel cum făcea şi fratele Simonei, Nicu.

„Acest turneu e minunat, să fiu din nou în semifinale e o provocare mare. Va fi cel mai bun rezultat al meu aici, să joc finala. Dar voi încerca să mă bucur de joc şi să le ofer spectatorilor un spectacol”, a spus Simo la final. „Trebuie să câştig acest turneu. Am o şansă mare să fiu iar numărul unu mondial, dar important în primul rând e să joc cât pot de bine”, a mai spus campioana noastră. „Tocmai am aflat de la antrenorul meu că am nevoie de un meci pentru a fi din nou numărul 1. Mă bucur că sunt din nou în această situaţie, îmi dă încredere, pentru că după pauza competiţională nu am crezut că voi fi din nou atât de aproape, atât de repede. Va fi o provocare mare, dar îmi place să joc sub presiune. Sper că voi juca la cel mai bun nivel”, a spus Halep.

Simona nu a uitat să-I mulţumească, din nou, fostului antrenor, australianul Darren Cahill, pentru că a ajutat-o să nu mai privească negativ lucrurile. „El este foarte pozitiv şi foarte relaxat. Am încercat să învăţ cum să fiu pozitivă, pentru că eram negativă tot timpul. Cred că este în natura mea. După un meci greu pierdut din cauza faptului că am gândit negativ, mi-a spus că mă fac singură să sufăr şi de aceea nu pot să câştig meciuri, că de jucat, joc foarte bine. Vreau să îi mulţumesc încă o dată pentru acel moment. A fost unul important, în care s-a schimbat totul în capul meu”, a spus Halep.

La 4-3 pentru Halep în primul set, Simona a pierdut avantajul dat de dublul break şi a solicitat intervenţia antrenorul ei, Daniel Dobre. „Când greşesc sau face ea punct, nu mai aplaudaţi toţi” i-a transmis pe un ton aspru fostul număr 1 mondial noului său antrenor. Acesta a reacţionat foarte calm făcând semn că a înţeles mesajul. Simona a continuat: „Când am nevoie, să fie un pic mai energic băieţii ăia de acolo”. Dobre a trecut peste reproşuri şi a a vorbit despre lucrurile bune făcute de Simo, încurajând-o şi transmiţându-i energie. „Îţi iese perfect schimbarea minge înaltă-minge iute. Acceptă lupta, ţi-au ieşit mingi frumoase. Aplaudăm clar, îţi dăm energie. O ai şi joci bine. Ai avut un plan foarte bun şi îţi iese perfect ăla cu schimbarea: minge mai înaltă - minge iute. Când ajungi departe, toate ai încercat să le dai prea drepte. Ea n-a făcut pasul la voleu sau să dea drive, deocamdată. Şi atunci, poţi să le mai dai pe alea înalte, când e departe. Atâta tot, în rest ai jucat foarte bine. Acceptă lupta, ţi-au ieşit mingi frumoase. Când ai posibilitatea, intră în teren. Deci, aplaudăm, clar, şi îţi dăm energie. O ai şi joci bine. Rămâi acolo focusată, că joci foarte bine”, i-a transmis tehnicianul.

Căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup, Florin Segărceanu, nu s-a arătat surprins de reacția nervoasă a româncei. „Pe Simona trebuie să o iei așa cum este. Eu am «învățat-o». La Fed Cup știu ce am de făcut, am mai lucrat cu ea. Simona are o refulare în astfel de momente și trebuie să accepți. Sunt obișnuit cu așa ceva. Trebuie să accepți și să te aștepți la acest lucru. Nu este o surpriză. Cine o cunoaște pe Simona și vrea să fie aproape și să o ajute, trebuie să accepte aceste lucruri. Ea se descarcă în aceste momente. Trebuie să o lași pe ea să se descarce și, după aceea, să poți să îi trimiți ceva pozitiv și să o ajuți”, a spus Florin Segărceanu la Digi Sport Special.

„Meciul nu este unul ieșit din comun, pentru că știam că totul depinde de ea. Când poate să se concentreze și să își vadă de jocul ei, nu poate să aibă probleme. Nu a fost calmă, aici este o problemă a ei. Se întâmplă să se grăbească. Și tot ea recunoaște că trebuie să se tempereze. Se întâmplă să nu facă acest lucru. Faptul că poți să revii, îți dă o încredere și acesta este punctul forte al Simonei Halep. Ea a acumulat foarte mult în ultimii ani și eu cred că, din punct de vedere al încrederii și experienței, este la nivel maxim”, a mai spus el.

Site-ul WTA a elogiat jocul româncei. „Ce revenire a reușit Simona Halep! A fost condusă cu 1-5 în setul al doilea, a salvat 3 mingi de set și a parafat victoria în fața lui Wang Qiang cu 3 game-uri câștigate la rând. Succesul menține vie speranța lui Halep de a revendica poziția de lider mondial, înainte de începerea sezonului pe zgură. Doar o victorie o desparte de primul loc. Dacă ajunge în finală, supremația în ierarhia WTA îi aparține”, a fost comentariul celor de la site-ul oficial al WTA. 

În schimb, alte publicaţii au fost mai rezervate. „Wang s-a îmbrăcat în Moş Crăciun, la Miami! Halep i-a mulţumit şi e aproape de locul 1 WTA”, titrează ubitennis.com, care apoi analizează ce s-a întâmplat în manşa secundă a sfertului de finală: „Chinezoaica a făcut cadou un întreg set. Combativitatea româncei, care, dacă ajunge în finală, va fi iar locul 1 WTA, a fost răsplătită. După ce a condus cu 5-1, Wang nu a mai putut capitaliza nimic. În faţa lui Halep a fost din acel moment o jucătoare care inexplicabil s-a pierdut total. Wang a avut chiar trei mingi de set la 5-4, dar le-a risipit cu seninătate”. „În tenis se întâmplă confuzia să fie de multe ori contagioasă, transmiţându-se de la un jucător la altul, dar în acel moment al meciului, când a condus cu 5-1, Wang nu avea niciun motiv să intre în acea pasă atât de slabă”, mai notează sursa citată.

Adversara din semifinale a Simonei este buna ei prietenă Karolína Plíšková (Cehia, 7 WTA, cs 5). Aceasta a trecut de compatrioata ei Markéta Vondroušová (59 WTA) cu 6-3, 6-4. Halep are 7-2 în meciurile directe, ultimul încheindu-se cu victoria româncei în Fed Cup, luna trecută, la Ostrava, cu 6-4, 5-7, 6-4. Dacă se impune în finală, Plíšková ajunge pe locul 2 mondial. Iată palmaresul „directelor” Plíšková – Halep:

4-6, 6-7 (4) în 2015 în finală la Dubai (Emiratele Arabe, 2.513.000 de dolari premii totale)

4-6, 4-6 în 2015 în optimi la Indian Wells (Statele Unite, 6.157.160 de dolari)

4-6, 5-7 în 2016 în sferturi la Sydney (Australia, 753.000 de dolari)

6-7 (4), 6-4, 6-2 în 2016 la Cluj-Napoca, în sferturile Grupei Mondiale II a Fed Cup

3-6, 3-6 în 2016 în optimi la Montreal (Canada, 2.714.413 de dolari)

4-6, 6-3, 3-6 în 2017 în semifinale la French Open (Mare Şlem, 12.780.000 de euro)

3-6, 2-6 în 2018 în sferturi la Australian Open (Mare Şlem, 16.398.224 de dolari)

4-6, 7-5, 4-6 în 2019 la Ostrava, în sferturile Grupei Mondiale a Fed Cup

În a doua semifinală de la Miami se întâlnesc estona Anett Kontaveit (19 WTA, cs 12) şi Ashleigh Barty (Australia, 11 WTA, cs 12), iar meciul începe la ora 19.00 a României.

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Miami Open, wta, Statele Unite ale Americii, Florida, Qiang Wang


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!