Halep joacă, azi, pentru un loc în sferturi la Roland Garros

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.

03.06.2019 06:51, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Halep joacă, azi, pentru un loc în sferturi la Roland Garros

Jucătoarea română Simona Halep (3 WTA, cs 3) va disputa partida azi contra polonezei Iga Swiatek (104 WTA) în optimile de finală la French Open (42.661.000 de euro premii totale), al doilea de Mare Şlem al anului, ce se dispută pe terenurile din coplexul sportiv Roland Garros.

Partida este a patra pe arena Philippe Chatrier şi începe după ora 18.30 a României. La 18 ani, Swiatek ocupă locul 104 WTA, dar are o ascensiune interesantă în acest an. În 2018, Swiatek a câştigat turneul junioarelor de la Wimbledon. Simona şi Iga nu s-au mai întâlnit până în prezent.

Monica Puig, mai bine clasată decât Swiatek, a avut parte de o partidă de uzură în faţa polonezei. Deşi a luat primul set cu 6-0, jucătoarea din Porto Rico a pierdut următoarele două manşe cu 6-3, iar partida s-a terminat după aproape două ore.

În schimb, Halep s-a impus în faţa Lesiei Tsurenko în mai puţin de o oră. „Nu am simţit că am jucat cu o adversară accidentată. Meciul a fost greu, chiar dacă scorul nu o arată. Mă bucur că sunt din nou în optimi. Mereu am în minte imaginea când am ridicat trofeul câştigatoarei pe acest teren”, a spus Halep, la finalul partidei. 

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, grand slam, wta, Roland Garros, Franţa, French Open


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!