Partida este a doua de pe Terenul central (Manolo Santana), se estimează că începe la ora aproximativă 13.30 a României, va fi transmisă în direct de Digi Sport 2 şi este a şaptea confruntare directă dintre cele două sportive. Halep s-a impus de patru ori: în 2013, cu 6-1, 7-6 (6) în sferturi la New Haven, în 2015, cu 6-3, 1-6, 7-5 în sferturi la Dubai, în 2016, cu 6-2, 6-4 în turul 3 la Indian Wells şi anul acesta cu 6-3, 6-0 în turul 2 la Doha. La rândul ei, Makarova a câştigat în 2015, cu 6-4, 6-0 în sferturi la Australian Open, iar în 2017, în sferturi la Washington o conducea pe Simona cu 2-6, 6-3, 1-0, moment în care românca a abandonat. Toate cele şase confruntări au avut loc pe hard, aceasta fiind prima pe zgură.
"E o adversară dificilă pentru că este şi stângace. Pentru primul tur este un tablou greu. Am jucat cu ea acum câteva săptămâni, la Doha, şi ştiu ce trebuie să fac, dar fiecare meci e diferit", a declarat Halep. Ea s-a referit şi la desele accidentări din ultima perioadă. "Când ai probleme musculare, eşti îngrijorat pentru că lucrurile se pot agrava. Poate fi rău, dar am avut trei zile libere după turneul de la Stuttgart. Am avut un tratament şi mă simt bine. Nu am jucat niciun meci şi nu ştiu, dar nu simt dureri în acest moment", a comentat Simona.
Sportiva născută în Constanţa a recunoscut că, de-a lungul timpului, a trăit momente frumoase la Madrid, mai ales că a câştigat turneul de două ori (în 2015 şi anul trecut) şi a jucat finala în 2014. “Este un turneu deosebit, mă simt bine, sunt mulţi români, mulţi prieteni care vin să mă susţină, e o atmosferă frumoasă şi de fiecare dată când ajung aici mă simt bine. Am fost şi anul trecut în situaţia de a-mi apăra titlul şi am jucat destul de bine, m-am motivat, mi-am dorit să joc cât se poate de bine fiecare meci şi am reuşit. Acum nu am nicio aşteptare, dar bineînţeles că îmi doresc să joc bine, să fac un rezultat bun, dar niciodată la nivelul acesta nu se ştie ce se poate întâmpla. O să încerc să mă bucur şi să dau tot ce am mai bun", a mai spus jucătoarea din Constanţa.
Karolína Plíšková (Cehia, 6 WTA, cs 6), care va juca în turul 2 după 6-4, 6-2 cu Elena Vesnina (Rusia, 43 WTA), speră să câştige altcineva turneul, nu Halep. "Pentru mine, Simona va fi foarte periculoasă aici. A câştigat turneul în ultimii doi ani. Cred că îi place turneul, îi plac condiţiile. E o suprafaţă rapidă, un fel de turneu indoor. Sper că va exista cineva care să o bată în acest an. Sper să fiu eu aceea", a comentat ea pentru site-ul WTA.
Simona va ajunge la 27 de săptămâni petrecute ca lider mondial, dar performanţa ar putea fi oprită după turneul de la Madrid. Daneza Caroline Wozniacki (2 WTA) o poate detrona, mai ales că depinde numai de ea. Eliminată anul trecut în turul 2, ea va deveni lider mondial cu o calificare în semifinale dacă Simona va fi învinsă de Ekaterina. Dacă Halep va câştiga meciul cu Makarova, Wozniacki trebuie să prindă finala la turneul patronat de Ion Ţiriac.
Wozniacki a fost finalistă în 2009 la Madrid, însă de atunci n-a depăşit sferturile în această competiţie. Ea avut de curând probleme de sănătate, abandonând săptămâna trecută în sferturile turneului de la Istanbul, din cauza unei accidentări în zona abdomenului. Daneza va juca în primul tur cu australianca Daria Gavrilova, iar în caz de victorie va întâlni pe Ashleigh Barty sau o jucătoare venită din calificări. În sferturi, daneza ar putea să joace cu Irina-Camelia Begu.
Halep poate deveni prima jucătoare care câştigă trei ani la rând turneul de la Madrid, dar are în acest an un culoar foarte greu. Dacă o învinge pe Makarova, ar putea juca în runda a doua cu belgianca Elise Mertens (semifinalistă la Australian Open). O posibilă adversară în turul 3 ar fi americanca Madison Keys, iar ulterior ar putea întâlni jucătoare ca Victoria Azarenka (Belarus, 99 WTA), Karolína Plíšková, Petra Kvitová (Cehia, 10 WTA, cs 10) sau Garbiñe Muguruza Blanco (Spania, 3 WTA, cs 3). Aceasta din urmă, însă, nu a trecut niciodată de turul 3 la Madrid.
În afară de Simona, azi vor mai juca trei români pe terenurile din cadrul complexului sportiv Caja Mágica din Madrid. În primul meci de pe Terenul 6, de la ora 12.00 a României, Sorana-Mihaela Cîrstea (35 WTA) o are adversară pe Kateřina Siniaková (Cehia, 51 WTA). Va fi al doilea duel direct, după ce în 2017, în primul tur la Eastbourne, românca s-a impus cu 6-3, 6-2. În al doilea meci al zilei de pe Terenul 4, Marius Copil (86 ATP) îl întâlneşte în utimul tur al calificărilor pe Jaume Antoni Munar Clar (Spania, 161 ATP, beneficiar al unui wild card). În precedentul meci direct, ibericul s-a impus cu 3-6, 7-6 (6), 6-2 în 2015, în turul 2 al calificărilor pentru Kitzbühel. De asemenea, în al treilea meci al zilei de pe Terenul Arantxa Sánchez, nu înainte de ora aproximativă 15.30 a României, Mihaela Buzărnescu (37 WTA) şi Maria Sharapova (53 WTA) se vor afla faţă în faţă pentru a doua oară, după ce tot anul acesta, în primul tur la Shenzhen, rusoaica s-a impus cu 6-3, 6-0. Toate meciurile româncelor sunt transmise, în direct, de Digi Sport 2.
Foto: pagina de facebook a competiţiei şi cea de twitter WTA
Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!