Adversara ei este jucătoarea chineză Qiang Wang (18 WTA, cs 18). Meciul este primul al zilei de pe Stadium arena (Terenul central) şi începe la ora 19.00 a României. Va fi a doua confruntare directă, după ce românca s-a impus cu 7-5, 6-1 anul trecut în optimi la Indian Wells, după ce asiatica a avut 5-4. Chinezoaica a trecut în optimi de compatrioata Yafan Wang (50 WTA) cu 7-5, 6-4, după ce profitase în turul 3 de abandonul Serenei Williams. Qiang Wang se află pe cea mai bună poziţie WTA din carieră, atinsă prima oară în acest an, în ianuarie. Graţie calificării în sferturi la Miami, ea este la cea mai bună performanţă din 2019. Wang are două trofee WTA în carieră, ambele cucerite anul trecut, la Nanchang şi Guangzhou, ea a pierdut două finale, tot în 2018, la Hong Kong şi Zhuhai şi n-a trecut niciodată de turul 3 al vreunui turneu de Grand Slam.
Dacă va trece de asiatică, Halep va juca în penultimul act împotriva unei cehoaice, fie Karolína Plíšková (7 WTA, cs 5), fie Markéta Vondroušová (59 WTA). De menţionat că şansele româncei de a redeveni lider mondial au crecut după ce altă cehoaică, Petra Kvitová (2 WTA, cs 3) a fost eliminată în sferturi la Miami de Ashleigh Barty (Australia, 11 WTA, cs 12) cu 7-6 (6), 3-6, 6-2. În urma acestui rezultat, Simona va fi din nou lider mondial dacă ajunge în finală, ceea ce ar reprezenta şi cel mai bun rezultat al său la turneul din Florida. Asta înseamnă că mai are nevoie de două victorii.
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!