Halep: “am jucat cu o contractură la picior tot meciul”

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.

22.04.2018 04:13, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Halep: “am jucat cu o contractură la picior tot meciul”

Jucătoarea română Simona Halep (1 WTA) a adus primul punct echipei României în întâlnirea cu Elveţia, din barajului de promovarea în Grupa Mondială a Fed Cup, învingând-o cu 6-3, 1-6, 6-1 pe Viktorija Golubic (115 WTA) în prima partidă de simplu desfăşurată în sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Simona a început ezitant meciul şi s-a văzut condusă cu 3-1, dar ulterior a avut o serie de cinci game-uri la rând, punând capăt setului cu un as din al doilea serviciu. Partea a doua a confruntării a fost dominată clar de Golubic, care a pus rapid 6-1 în dreptul ei pe tabelă. În decisiv, Halep s-a distanţat la 3-0, iar după ce adversara şi-a făcut serviciul a adunat alte trei game-uri. "A fost foarte dificil. A fost de trei ori mai greu decât la finala de la Melbourne. Am avut nişte emoţii de nedescris. Niciodată nu am trăit asemenea clipe pe teren. Am câştigat datorită publicului. A fost foarte greu să pot simţi mingea în teren. La început nu am putut să-mi controlez emoţiile. Le mulţumesc tuturor pentru aceste momente. În startul setului decisiv am încercat să mă eliberez de stres şi să lupt împreună cu publicul pentru victorie. De la ei mi-a venit energia. Sper ca duminică să fie mai bine. Sper ca Irina să câştige şi să aducă punctul doi. O voi susţine din tribună", a spus Simona Halep pe teren, imediat după terminarea partidei. Românca a făcut cunoscut faptul că a suferit o contractură la picior şi a jucat cu dureri tot meciul: “În game-ul doi am păţit asta, din cauza emoţiilor", a spus Simona Halep. 

"Sunt bucuroasă că am reuşit să câştig acest prim meci. De fiecare dată e greu la FedCup, dar astăzi a fost ceva deosebit, o ceremonie deosebită. Am fost foarte impresionată şi contractată de emoţie şi am suferit o contractură la picior în ghemul doi. Dar o să mă recuperez şi o să joc mâine. Nu se pune problema să nu fiu mâine în teren. Vine din interior cât de mult îţi doreşti să termini un meci, dar astăzi nu a contat durerea. Toţi m-au ajutat astăzi să câştig, dar mai ales publicul", a detaliat românca la conferinţa de presă. Ea a explicat şi declaraţia dată pe teren: "am spus şi pe teren, după meci, că a fost de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne, din cauza emoţiilor. Când am emoţii nu pot să mănânc, am dureri şi arsuri la stomac, iar corpul meu e contractat".

Întrebată cu ce s-a deosebit acest meci pentru ea, Halep a răspuns: "Ceremonia a fost specială, a fost în premieră, dar m-a impresionat foarte mult că după ce am fost prezentată în echipă toată lumea a început să strige: «Simona». Faptul că atât de mulţi oameni şi-au dat interesul să creeze coregrafia şi mi-au scandat numele şi au pus multă energie mă face să apreciez şi m-a emoţionat". Simona Halep a menţionat că este foarte bună experienţa cu Florin Segărceanu pe bancă, acesta dându-le sportivelor linişte pe teren. De asemenea, Halep a spus că nu există tensiuni în echipă după ce Irina Begu a fost preferată Soranei Cîrstea pentru simplu. "Nu este nicio tensiune, s-a explicat foarte bine tactica acestei întâlniri şi totul e OK".

După 1-1 la seturi, Simona a început hotărâtă setul decisiv şi s-a distanţat rapid la 3-0, 4-1 şi a încheiat meciul cu 6-1 în decisiv: "S-a schimbat că am jucat exact ce am jucat în primul set, de la 1-3, am început să dau mai rotund, să înalţ mingea mai mult, pentru că terenul este lent. Nu mi-am dat seama la antrenament că este atât de lent, iar pe ea am simţit-o foarte relaxată şi parcă la un moment dat nu mai greşea. Juca parcă din puterea mea din lovitură. După aceea am început să o mişc puţin mai mult şi să o pun cât se poate mai în spate să nu poată să direcţioneze atât de bine. A fost puţin ciudat pentru că reverul ei a fost, din punctul meu de vedere, mai bun astăzi, a dat mult mai drept şi pe lung de linie, dar nici dreapta nu a fost prea slabă, cum am auzit înainte de meci. Eu cred că a jucat foarte bine şi este o jucătoare destul de bună şi poate face faţă la orice jucătoare".

Golubic a rămas suprinsă de atmosfera creată de fani în Sala Polivalentă din Cluj, dezvăluind cum reușea să se motiveze în unele momente. "A fost un meci greu, am avut un start bun, am simțit că la început ne testăm una pe cealaltă și că partida va începe puțin mai încolo. Când s-a făcut schimbul de mingi am ratat câteva lovituri, iar ea a început să joace foarte precis. În setul al doilea am găsit inspirația și ritmul, iar în cel de-al treilea ea a început să mă împingă pe laterale și nu am putut să fac pasul în teren, mai ales că ea conducea. Poate dacă reușeam să fac 1-1 sau 2-2, dar ea a jucat bine azi. A fost o atmosferă grozavă, dar din păcate nu suntem în Elveția. M-au împins și pe mine să joc mai bine, iar atunci când strigau numele Simonei, îmi închipuiam că era al meu! Nu am jucat până acum cu un număr unu curent, normal că a fost special și am simțit presiune să joc bine. Am văzut multe seturi și meciuri ale Simonei, cu siguranță mai multe decât a urmărit ea dintre ale mele. Deocamdată a fost o experiență frumoasă în România, nu ne așteptam să găsim o sală atât de frumoasă, condiții excelente în camera de fitness sau la vestiare. Locul unde stăm e minunat, așa că am avut o surpriză plăcută", a declarat Golubic, la conferința de presă de la finalul meciului.

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a fost prezent la ambele meciuri de simplu de sâmbătă. "Mi-a făcut mare plăcere să vin. Îi mulţumesc Simonei, care m-a invitat astăzi. În România, lumea încă nu realizează ce înseamnă să avem un sportiv numărul unu mondial. Ar trebui mult mai multă apreciere. Avem patru jucătoare în top 40, asta înseamnă un potenţial enorm. Cred că nu există multe federaţii în lume care să aibă această posibilitate. După meci, Simpna mi-a spus că a fost foarte emoţionată de coregrafie şi de cum a primit-o lumea. Important este că ea e bine şi pentru mâine. Mi-a spus că a avut emoţii la început şi speră ca mâine să am succes", a declarat el.

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Fed Cup, Cluj-Napoca, România, Elveţia, Viktorija Golubic


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!