În primul set, ambii jucători şi-au creat multe şanse de break, însă Federer a fost cel care a câştigat pe serviciul advers la 4-3, după care a închis manşa în favoarea sa. În actul secund, momentul decisiv s-a petrecut la 4-4, când Federer a făcut break-ul şi apoi şo-a păstrat serviciul, pentru a se impune pentru a patra oară consecutiv în faţa lui Nadal. A fost a 37-a întâlnire dintre Federer (35 de ani) şi Nadal (30 de ani). Bilanţul confruntărilor directe rămâne în favoarea spaniolului, care are 23 de victorii şi 14 înfrângeri. În 2017, cei doi au evoluat unul împotriva celuilalt de două ori, în finala de la Australian Open şi în optimi de finală la Indian Wells, iar Federer s-a impus de fiecare dată. Federer, care mai cucerise trofeul de la Miami în două rânduri, în 2005 şi 2006, şi-a trecut în palmares, la cei 35 de ani ai săi, al 91-lea titlu şi al treilea din acest an, după Australian Open în ianuarie şi Indian Wells în martie. Graţie acestui succes, Federer urcp de pe locul 6 ATP pe 4.
"Este o nebunie, nici nu ştiu cum să explic. Nu am mai ajuns în finală la Miami de 11 ani şi acum câştig turneul, ca şi cum ar fi ceva obişnuit. La Indian Wells nu mai câştigasem din 2012 şi am câştigat la fel, ca şi cum ar fi fost ceva obişnuit. Openul Australiei, încercam să-l câştig din 2010 şi l-am câştigat fără nicio problemă. Este o nebunie, nu-mi revin. Aceste victorii cred că demonstrează, o dată în plus, că pauza (de şase luni) a fost foarte importantă şi că am luat cele mai bune decizii cu staff-ul meu în lunile dificile din vara trecută, iar acum a venit răsplata. Este fabulos. Pot să joc cu încredere şi aşa vreau să-mi închei cariera", a declarat Federer.
"În ciuda scorului (6-3, 6-4), finala a fost foarte disputată, a fost dificilă, a fost foarte cald. Au fost multe ghemuri foarte strânse la începutul meciului care l-ar fi putut aduce pe Rafa în avantaj. Am avut mult noroc că am câştigat primul set. În setul al doilea, am fost mai bine şi am avut mai puţine posibilităţi. Poate că am jucat mai bine în momentele cheie decât Rafa. Era important pentru mine să dau totul încă o dată, pentru că eram foarte obosit duminică după meciurile grele cu Tomas Berdych (6-2, 3-6, 7-6), din sferturile de finală, şi Nick Kyrgios (7-6, 6-7, 7-6), din semifinale", a mai spus Federer.
"Nu mai am 24 de ani, lucrurile s-au schimbat mult şi probabil nu mai joc niciun turneu pe zgură înainte de Roland Garros", a explicat el pentru postul de televiziune ESPN, după victoria din finala cu Rafael Nadal (6-3, 6-4). "Am nevoie de odihnă, corpul meu are nevoie să fie protejat, am nevoie de mai mult timp ca să mă pregătesc. Probabil că voi putea fi văzut din nou la Roland Garros", a adăugat Federer, care de luni se află pe locul 4 mondial. "Vreau să rămân sănătos şi să joc cu plăcere. Când sunt într-o bună stare de sănătate şi mă simt bine, pot să fac cel mai bun tenis aşa cum s-a putut vedea în ultimele săptămâni. Dacă nu mă simţeam bine, nu aş fi fost în finală cu Rafa", a adăugat jucătorul elveţian, care şi-a trecut în palmares al 91-lea titlu din carieră şi al treilea din acest an după Openul Australiei şi Indian Wells.
Foto: pagina de facebook a turneului







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!