Elena Bogdan a fost eliminată

Turneul de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii de 226.750 de dolari, nu mai are nicio româncă pe tablouri, după ce Elena Bogdan şi partenera ei de dublu, elveţianca Viktorija Golubic, au fost eliminate în sferturile de finală.

04.03.2016 05:44, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Elena Bogdan a fost eliminată

Cele două au fost învinse cu scorul de 6-4, 6-4 de Petra Martic (Croaţia) şi Maria Sanchez (Statele Unite), care în primul tur trecuseră de Anastasia Rodionova (Rusia) şi Alicja Rosolska (Polonia), care au alcătuit a doua pereche favorită la câştigarea trofeului. Elena (locul 148 WTA la dublu) şi Viktorija (126 WTA la dublu) au avut cinci mingi de break, dar le-au ratat pe toate, spre deosebire de adversare, care au câştigat două din şapte. De altfel, aceasta a fost cheia meciului, pentru că adversarele şi-au adjudecat două break-uri, câte unul în fiecare set, datorită cărora au câştigat partida. În semifinale, Petra şi Maria le vor întâlni pe Maria Irigoyen şi Paula Kania (Argentina, Polonia, cs 4), care în sferturi au trecut cu 6-2, 6-4 de Nicole Gibbs (Statele Unite) şi Maria Tatjana (Germania).

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: elena bogdan, monterrey


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!