Jucătoarele române Alexandra Dulgheru (160 WTA) şi Irina Maria Bara (161 WTA) joacă azi în turul 2 al calificărilor pentru Feench Open (Paris, 39.197.000 de euro premii totale), al doilea turneu de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din cadrul complexului sportiv Roland Garros.
Dulgheru a trecut în runda inaugurală de japoneza Nao Hibino (119 WTA, cs 12) cu 6-3, 4-6, 6-3 la capătul unui meci care a durat două ore şi şapte minute. Începutul primului set a fost dominat de asiatică. Aceasta a condus cu 3-1, dar Alexandra a avut o serie de cinci game-uri la rând, prin care şi-a adjudecat manşa. Setul secund a fost unul al break-urilor. Practic, doar Nao şi-a făcut serviciul, în primul game, după care la 5-4 a convertit în punct a treia minge de set. În decisiv, Dulgheru a luat un mic avantaj, 2-0, iar de la 3-3 nu a mai cedat niciun game. Următoarea adversară a româncei este australianca Lizette Cabrera (157 WTA), care a dispus cu 6-4, 3-6, 6-3 de altă japoneză, Junri Namigata (210 WTA). Meciul are loc azi de la ora aproximativă 15.00 a României.
La rândul ei, Bara a învins-o pe franţuzoaica Audrey Albie (305 WTA, beneficiară a unui wild card) cu 6-7 (5), 6-1, 6-4, după ce meciul fusese întrerupt marţi din cauza ploii la 3-0 pentru Albie în decisiv. Primul set a revenit reprezentantelor gazdelor, după ce Bara a avut serviciul la 5-4. Partea a doua a meciului a fost fără istoric, românca ajungând să aibă 5-0 după ce a cedat doar şapte puncte. Momentul psihologic al meciului nu a fost ploaia care a întrerupt partida la 3-0 în decisiv pentru Albie, ci punctul câştigat la mare luptă de Irina Maria, pe serviciul adversarei, când aceasta avea 4-0. Audrie a avut 40-30 şi minge de 5-0, dar după un schimb prelungit de mingi românca a încheiat punctul cu un lung de linie, ulterior a realizat break-ul, după care şi-a adjudecat alte cinci game-uri la rând. Următoarea adversară a româncei este rusoaica Anna Blinkova (108 WTA, cs 4), care a trecut cu 6-3, 6-2 de Çağla Büyükakçay (Turcia, 178 WTA). Meciul are loc azi, de la ora 11.00 a României.







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!