Copil l-a avut adversar pe japonezul Go Soeda (152 ATP, cs 23 în calificări), pe care l-a învins cu 6-4, 2-6, 6-3. În primul set, românul a realizat un break la 2-2 şi şi-a păstrat serviciul la 4-3, după ce a salvat două mingi de break. Partea a doua a meciului a fost dominată de asiatic, care nu a mai pierdut niciun punct de la 2-2. Decisivul a fost echilibrat în special în ceea ce priveşte desfăşurarea game-urilor. Primul a fost cel mai lung al meciului (14 puncte) şi a revenit lui Soeda, care a salvat o minge de break. Copil a realizat break la 1-1, dar şi-a pierdut serviciul la 3-2 pentru el. În game-ul imediat următor, Marius a câştigat pe serviciul adversarului, iar la 5-3 pentru el a „închis” meciul cu un nou break, la a doua minge de meci, după o oră şi 49 de minute de la primul serviciu.
În ceea ce-l priveşte pe Ungur, acesta a trecut de americanul Tim Smyczek (122 ATP, cs 9 în calificări) cu 6-3, 6-7 (0), 6-3 în două ore şi şase minute. Adrian a realizat două break-uri în primul set, nu şi-a pierdut niciodată serviciul şi a fructificat a treia oportunitate de a câştiga setul. În partea a doua a meciului, niciunul dintre jucători nu a câştigat pe serviciul adversarului, astfel că s-a ajuns la tie-break, unde Ungur nu a câştigat niciun punct. În decisiv, după un prim game foarte disputat şi câştigat de Adrian – care a salvat şi o minge de break – românul a realizat un break, singurul al setului. Ungur a convertit în punct prima oportunitate de a câştiga meciul şi s-a calificat în faza următoare a competiţiei.
În turul 2 al calificărilor, Copil îl va întâlni pe belgianul Kimmer Coppejans (196 ATP), iar Ungur pe Marton Fucsovics (Ungaria, 205 ATP). Ambele meciuri fiind programate miercuri.
Foto: FR de Tenis







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!