Doar Monica merge mai departe

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu (57 WTA) s-a calificat în runda a treia la (Statele Unite, 50.400.000 de dolari), al patrulea turneu de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile complexului sportiv USTA Billie Jean King National Tennis Center din New York.

01.09.2017 08:36, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Doar Monica merge mai departe

Ea a învins-o pe Ana Bogdan (108 WTA) cu 6-2, 3-6, 6-3 şi este singura româncă prezentă în turul 3, după ce Irina Begu, Mihela Buzărnescu şi Simona Halep au părăsit competiţia încă din primul tur, iar Sorana Cîrstea în al doilea. Niculescu s-a distanţat la 5-0 în primul set, a ratat o primă minge de set la 5-1 pe propriul serviciu şi încă două în game-ul următor până să pună capăt manşei. Monica a condus cu 3-0 în setul secund, dar Ana a avut o serie de şase game-uri la rând prin care a trimis meciul în decisiv. În ultimul set, Niculescu a avut 2-0, dar a fost egalată. Al cincilea game a fost şi cel mai lung al meciului. S-au jucat 22 de puncte, iar Ana a avut şase ocazii de a trece în avantaj, dar le-a ratat pe toate. Ea a salvat trei mingi de break, dar nu şi pe a patra, iar după ce a solicitat intervenţia medicului Monica a refăcut diferenţa de două game-uri în urma unui game alb. La 5-3, Niculescu a convertit în punct a doua minge de meci, ducând la 4-0 scorul meciurilor directe cu Bogdan. În turul 3, jucătoarea aflată pe locul 57 o va întâlni, pentru prima dată în carieră, pe americanca Jennifer Brady (91 WTA), care a trecut de Barbora Strycova (Cehia, 25 WTA, cs 23), cu 6-1, 6-1.

La rândul ei, Sorana-Mihaela Cîrstea (54 WTA) a fost învinsă în turul secund de letona Jelena Ostapenko (12 WTA, cs 12) cu 6-4, 6-4. Meciul a durat 92 de minute şi a început cu un break al favoritei. La 3-4, Sorana-Mihaela a ratat şase mingi de break, iar la 5-4 letona a convertit în punct a doua minge de set. În partea a doua a confruntării, Sorana a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-3, dar din acel moment nu a mai câştigat niciun game până la finalul partidei. Cea mai bună performanță a Soranei la Flushing Meadows este turul 3, atins în 2009. Anul trecut a pierdut în primul tur în faţa Anei Bogdan, iar în 2015 nu a participat.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Monica Niculescu, Sorana Cirstea, ana bogdan, US Open, wta, Jelena Ostapenko


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!