Djokovic este în faţa unui moment istoric la Nitto ATP Finals

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, liderul mondial, s-a calificat în finala Turneului Campionilor de la Londra (Nitto ATP Finals), după ce l-a învins pe sud-africanul Kevin Anderson (6 ATP, cs 4) cu un dublu 6-2 în 67 de minute.

18.11.2018 01:48, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Djokovic este în faţa unui moment istoric la Nitto ATP Finals

Va fi a şasea finală pentru Nole la Turneul Campionilor, sârbul câştigându-le pe precedentele cinci: 6-1, 7-5 în 2008 (la Shanghai) cu  Nikolay Davydenko din Rusia, 7-6 (6), 7-5 în 2012 cu elveţianul Roger Federer, 6-3, 6-4 în 2013 cu spaniolul Rafael Nadal, a benefiiat de abandonul lui Federer în 2014 şi 6-3, 6-4 în 2015 cu acelaşi Federer, cu menţiunea că ultimele patru finale au avut loc la Londra. Dacă învinge azi, Djokovic îl egalează pe elveţian, singurul jucător din lume cu şase trofee la Nitto ATP Finals, dar trebuie menţionat că Roger a pierdut patru finale. În acest moment, alţi doi jucători au câştigat ultimul act al Turneului Campionilor: Ivan Lendl (Cehoslovacia, cu alte patru finale pierdute) şi americanul Pete Sampras (o singură finală pierdută).

În finală, sârbul îl va întâlni pe Alexander Zverev (Germania, 5 ATP, cs 3), pe care l-a învins în grupe cu 6-4, 6-1. Bilanţul meciurilor directe este 2-2. Nole s-a mai impus în acest an, în semifinale la Shanghai, cu 6-2, 6-1, iar Zverev în 2015 cu 6-4, 6-3 la Boodles Tennis Challenge şi în 2017 cu 6-4, 6-3 în finală la Roma. Sârbul are şansa de a încheia în mare stil un an început rău. Operat la cot în februarie, el se afla pe locul 22 în lume la finele lunii mai, dar a început o serie remarcabilă, câştigând titluri la Wimbledon şi US Open. De la începutul lunii iulie, Djokovic nu a pierdut decât două meciuri, câştigând 35.

Zverev l-a învins în cealaltă semifinală pe elveţianul Roger Federer (3 ATP, cs 2) cu 7-5, 7-6 (7-5) şi s-a calificat pentru prima dată în carieră în finala Turneului Campionilor. 

Finala de dublu va opune francezii Pierre-Hugues Herbert şi Nicolas Mahut (cs 8) şi americanii Mike Bryan şi Jack Sock (cs 5). În penultimul act, Herbert şi Mahut au trecut de columbienii Juan Sebastian Cabal şi Robert Farah (cs 2) cu 6-3, 5-7, 10-5, iar Bryan şi Sock s-au impus în faţa perechii Jamie Murray, Bruno Soares (Marea Britanie, Brazilia; cs 4) cu 6-3, 4-6, 10-4.

Foto: pagina de twitter ATP World Tour

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: ATP, Novak Djokovic, Kevin Anderson, Nitto ATP Finals


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!