Românca, desemnată a treia favorită, a eliminat-o cu scorul de 6-0, 1-6, 7-5 pe slovaca Tereza Mihalikova (508). Primele două seturi nu au avut istoric. Dinu a câştigat şapte game-uri la rând, după care Tereza şi le-a trecut în cont pe următoarele şase. Decisivul a fost echilibrat, ambele jucătoare aflându-se la conducere. Cristina a condus cu 2-0 şi 3-2, adversara ei a revenit la 4-3, românca a luat, din nou, avantaj cu 5-4, iar de la 5-5 şi-a trecut în cont două game-uri şi a câştigat partida după două ore şi 20 de minute. Dinu o urmează în turul al doilea pe Gabriela Ruse, venită din calificări, care marţi a eliminat-o pe grecoaica Valentini Grammatikopoulou.
La Manisa (Turcia), Cristina Adamescu şi Kerstin Peckl (Austria) au trecut în sferturile tabloului de dublu de turcoaicele Irem Kaftan şi Ebru Zeynep Yazgan cu 6-3, 3-6, 10-5, iar în semifinale le vor întâlni pe Abbre Myers (Australia) şi Melis Sezer (Turcia). Acestea le-au eliminat în runda precedentă pe Andra Maria Niţescu şi Tereza Kolarova (Cehia) cu 6-1, 7-6 (6). La Gyor, Daiana Negreanu şi Rebeka Stolmar (Ungaria), desemnate a patra pereche favorită, au eliminat în primul tur alt cuplu româno-ungar, compus din Gabriela Duca şi Panna Udvary cu 4-6, 6-1, 10-5.
La turneul masculin Hungary F2 Futures (de la Szeged), românii ţin capul de afiş. În primul tir, Nicolae Frunză (venit din calificări) l-a învins pe Dragoş Dima (440 ATP, cs 5) cu 1-6, 6-2, 6-1, iar Andrei Ştefan Apostol (898 ATP) l-a eliminat, în aceeaşi fază, pe polonezul Maciej Rajski (625 ATP) cu 7-5, 6-7 (13), 6-4. La dublu, în sferturi, Vasile Antonescu şi Mircea Alexandru Jecan au trecut de ungurii Gabor Borsos şi Adam Kellner cu 6-3, 6-4, iar principalii favoriţi, Victor Vlad Cornea şi Darko Jandric (Serbia) au fost învinşi 6-2, 1-6, 10-5 de suedezii Tobias Blomgren şi Dragoş Nicolae Mădăraş, ultimul fiind născut la Deva şi naturalizat în luna martie a acestui an.
Foto: Neal Trousdale
Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!