Ea a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia, 3 WTA, cs 2) în semifinale, cu 6-4, 3-6, 6-3. Românca va juca a doua sa finală la Roland Garros, după cea pierdută în 2014 în fața rusoaicei Maria Șarapova cu 4-6, 7-6 (4), 4-6. Adversara Simonei este letona Jelena Ostapenko (47 WTA). Meciul împotriva cehoaicei a durat două ore şi trei minute. În primul set, Halep a realizat break la 1-1. Ea a ratat două mingi de set, pe serviciul adversarei, la 5-3, încă una pe propriul serviciu în game-ul următor, dar a fructificat-o pe a patra. În partea a doua a meciului s-a mers cap la cap până la 3-2 pentru Pliskova, moment în care cehoaica a realizat break, singurul al manşei, motiv pentru care calificarea urma să se decidă la finalul setului decisiv. românca s-a distanţat la 4-1 după un break la 2-1, şi-a pierdut serviciul la 4-2, dar în game-ul imediat următor a fructificat a doua minge de break. Simona a servit pentru calificarea în finală la 5-3, iar un retur în aut al Karolinei a trimis-o pe româncă în ultimul act.
Halep o conduce categoric pe Pliskova în meciurile directe, cu scorul general de 6-1. Prima confruntare a avut loc în 2006, la junioare, într-un turneu din Belgia, când Simona s-a impus cu 7-5, 6-4. În 2015, Halep câștiga cu 6-4, 7-6 (4) în finală la Dubai, iar apoi se impunea și în optimi la Indian Wells, cu 6-4, 6-4. Anul trecut, Simona învingea cu 6-4, 7-5 în sferturi la Sydney, după care Pliskova se impunea în Fed Cup, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, precedentul duel, disputat anul trecut, la Montreal, încheindu-se tot cu victoria româncei, 6-3, 6-3, în optimi. De remarcat că toate meciurile au avut loc pe hard.
În finala de la Roland Garros, programată sâmbătă, de la ora 16.00, Halep o va înfrunta, în premieră, pe Jelena Ostapenko (20 ani împliniți joi), victorioasă cu 7-6 (4), 3-6, 6-3 cu Timea Bacsinszky (Elveția, 31 WTA, cs 30). Finalista se alege cu 1.300 de puncte WTA, iar câștigătoarea va fi recompensată cu 2.000 de puncte WTA. Letona a jucat trei finale (2015 - Quebec City, 2016 - Doha, 2017 - Charleston) și nu a câștigat niciuna. În schimb, românca a ajuns la a 25-a finală din carieră, până acum având 15 titluri: șase în 2013 (Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia), două în 2014 (Doha, București), trei în 2015 (Shenzhen, Dubai, Indian Wells) trei anul trecut (Madrid, București, Montreal) şi unul anul acesta (Madrid). Ea a mai jucat nouă finale: în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati, iar în 2017 la Roma. Dacă Simona învinge, va ajunge pe locul 1 WTA şi devine prima româncă din istorie lider mondial.
"E plăcut să fiu din nou în finală, sper că voi juca mai bine de data aceasta și voi câștiga. Voi juca împotriva unei adversare tinere, este o mare provocare și va fi extraordinar să joc din nou aici pe (terenul) Chatrier", a spus Halep, citată de site-ul oficial al turneului. "Este un sentiment extraordinar, sunt foarte fericită. Am avut un meci greu ieri, dar acum îmi pasă doar de ziua de azi. Karolina este o jucătoare bună și asta a făcut să fie un meci dificil", a mai declarat Halep, pe teren, imediat după meci.
În semifinala cu Pliskova, numărul trei mondial, Halep a făcut o "demonstrație de strălucire, de atletism rar și de rezolvări fără de sfârșit", conform site-ului WTA. "Simt că am mai mult experiență. Sunt fericită, dar nu emoționată. Aștept cu nerăbdare să joc finala. Azi a fost o mare bătălie. Fiecare punct a fost foarte important. Am simțit că trebuie să alerg după fiecare minge, să fiu concentrată la fiecare schimb. Sunt foarte bucuroasă pentru evoluția mea", a declarat Halep la conferința de presă de după partida cu Pliskova. "Sunt mândră că am ajuns în finală, pentru că partea mentală m-a ajutat mult la acest turneu, în toate meciurile și azi în setul al treilea", a mărturisit românca.
"Am învățat multe lucruri în ultimii ani, nu foar în finala din 2014, dar și în semifinalele de la Wimbledon (2014) și US Open (2015), cu Flavia Pennetta. Știu cum să fiu și nu voi schimba nimic", a precizat Simona Halep, care înainte de turneu anunțase că are 50%-50% șanse să joace la Paris, din cauza accidentării suferite în finala de la Roma. Halep s-a referit și la caracterul său de luptătoare: "Întotdeauna am acest sentiment, că trebuie să lupt, dar acum îl controlez mai bine, într-o manieră pozitivă. Mă simt bine pe teren, iar jocul meu a fost destul de solid azi și în tot turneul. Sper că voi fi puternică și în finală, am nevoie de acest lucru". "Am auzit multă lume în jurul meu că sunt favorită și am fost sinceră când am spus că 'nu sunt, nu simt asta'. Sigur, am șansa, pentru că am jucat bine la Madrid și Roma, dar asta nu înseamnă că va fi la fel. Și iată, am ajuns în finală", a mai spus Halep. "Sunt foarte mulțumită de felul cum au fost aceste două săptămâni. Chiar trei săptămâni. Antrenorul meu (Darren Cahill, n. red.) este concentrat, ca și mine, și vrem să păstrăm acest lucru. Stau cu cei trei băieți ai mei, cu antrenorii și cu fizioterapeutul. Mâncăm seara, aceeași rutină, încă o dată", a menționat Halep.
Legat de confruntarea cu letona Jelena Ostapenko (20 ani, 47 WTA), care a trecut în semifinale de elvețianca Timea Bacsinszky, cu 7-6 (4), 3-6, 6-3, Halep a spus: "Nu am jucat niciodată împotriva ei. Nu știu la ce să mă aștept din partea ei. Am văzut un pic din meciul ei de azi. În opinia mea, a fost similar cu ce am avut azi, așa că poate va fi același plan de joc". "Nu știi niciodată ce să faci cu acest tip de jucătoare, așa că trebuie să joci fiecare minge. Fiecare minge e importantă împotriva lor. Voi fi acolo, gata de luptă", a adăugat Halep.
Învinsă în prima semifinală din carieră la Roland Garros, Pliskova a avut un discurs de campioană la finalul meciului şi le-a spus jurnaliştilor prezenţia la conferinţa sa de presă că nu se aştepta să aibă vreo şansă în faţa româncei, dar şi că ar paria "tot ce are" pe victoria lui Halep în finala de sâmbătă, cu Ostapenko. "Cred că aş fi bătut 99% dintre fete cu tenisul de azi, dar am avut ghinion să joc cu Simona. Mă aşteptam să nu am nicio şansă contra ei, e una dintre cele mai bune jucătoare pe zgură şi iubeşte acest turneu. În decisiv cred că Simona nu a făcut nicio greşeală, cred că a fost un nivel foarte înalt, cel mai bun al meu din acest turneu. Am demonstrat că pot juca împotriva unor jucătoare mai bune, unor jucătoare de top, că pot juca un tenis de înalt nivel, iar acesta nu trebuie să fie la începutul turneului. Mă bucur că am fost atât de aproape de victorie. Știam și toată lumea știa că jucam ca să devin numărul unu, dar nu sunt dezamăgită de acest meci", a fost discursul Karolinei, înainte să anunţe că nu concepe ca Simona să piardă ultimul act cu Ostapenko: "Nu e niciun dubiu că Ostapenko are un traseu foarte bun aici şi e foarte periculoasă, dar aş paria tot ce am pe victoria Simonei!". O victorie în fața româncei, iar fi asigurat Karolinei primul loc în clasamentul mondial.
Victoria Simonei a fost analizată și de George Cosac, președintele Federației Române de Tenis. ”A fost un meci foarte echilibrat, în care Simona a avut un joc foarte solid, bazat pe regularitate, un joc cu care Simona ne-a obişnuit în ultimele două săptămâni: regularitate, constanţă, lovituri de excepţie, dârzenie. Important că niciodată nu a cedat, că a crezut în forţele ei şi că îşi doreşte foarte mult să joace. Este într-un progres vizibil şi lucrul acesta l-am constatat acum două luni şi jumătate, când se antrena pentru Cupa Federaţiei. A urmat Cupa Federaţiei, unde a jucat foarte bine, Stuttgart, unde a jucat de asemenea bine, Madridul, unde m-a invitat la finală, i-am spus că o să vin să văd finala de la Paris. A făcut un progres enorm vizavi de mental şi iat-o la un pas de o performanţă de excepţie. Cu siguranţă este şi rolul antrenorului, cred că împreună formează o echipă care poate obţine multe performanţe frumoase", a spus el la Digi Sport. Cosac e convins că, de data aceasta, Halep nu va mai rata șansa de a câștiga un Mare Şlem. "Se simte bine. Victoriile îţi dau încredere, uiţi de toate problemele. Dar la cum o ştiu şi la cum a jucat de multe ori cu dureri enorme, indiferent de durerile pe care le are va da tot ce are mai bun pentru a câştiga această finală. Nu am urmărit-o în aceaste două săptămâni pe Ostapenko. Ea însă ere avantajul unei tinere, e o jucătoare completă, cu lovituri foarte puternice. Cred că experienţa Simonei îşi va spune cuvântul. La cum am văzut-o şi la cât de motivată este porneşte cu prima şansă Simona”, a completat Cosac.
Despre calificarea în finală a vorbit și Ilie Năstase, la acelaşi post de televiziune.”Am spus și după calificarea în semifinale că Pliskova e cea mai periculoasă sportivă care a mai rămas în turneu și am avut dreptate pentru că meciul a fost foarte greu. În setul al doilea, Plsikova a început să servească mai bine, a băgat și câțiva ași, dar ea nu e obișnuită să joace pe zgură. A început apoi să fie agresivă, iar când joci așa apar și multe greșeli, cum s-a văzut în decisiv. Simona, în schimb, evoluează cu foarte multă încredere și asta se vede în jocul ei
Primul set a fost mai lejer, dar Pliskova a revenit în setul doi, când Simona n-a mai putut face nimic. Eu zic că azi a fost finala”, a declarat Năstase.”Numai când termini îți dai seama ce ai realizat, că ai câștigat un Grand Slam. Nu-ți dai seama repede nici că ești numărul 1, nu realizezi, abia după ce nu mai ești bagi de seamă mai mult. Acum, Simona este într-o situație în care dacă va câștiga Roland Garrosul va deveni numărul 1. Probabil că dacă va câștiga un GS, îl va dori și pe al doilea și apoi și pe al treilea și tot așa. Devii gurmand”, a încheiat Năstase.
Cuvintele de laudă la adresa Simonei Halep nu contenesc. Doi foști mari campioni, Mats Wilander (7 titluri de Grand Slam în carieră) și Chris Evert (18), au salutat calificarea sportivei noastre în finala de la Roland Garros. "Simona se mișcă incredibil, se mișcă foarte bine, aleargă mult. Halep face aceste dueluri pe reverul adversarei, este stilul ei. În primul set, Pliskova nu a avut răspunsuri. În setul doi, a urcat mai mult la fileu, a câștigat cu voleuri. Dar, în final, Simona Halep a dovedit că este mai bună", a spus Mats Wilander, la Eurosport. "Mă bucur că aceste două fete sunt în finală. Va fi strânsă, dar Simona Halep merită să câștige, e de mult timp acolo", a spus și Chris Evert.
Nici presa străină nu face economie de elogii. ”Pliskova a fost la trei game-uri de primul loc mondial. E clar că ea nu iubeşte zgura, așa cum a declarat-o, dar chiar și așa nu a reuşit să treacă de marea favorită de la Roland Garros. A fost învinsă de metronomul român! A fost previzibil, logica a fost respectată în sensul că numărul 4 WTA este acum în finală şi nu va pierde această ocazie. Halep s-a speriat doar în sferturi cu Svitolina la scorul de 6-3, 5-1. Acum are ocazia și șansa de a câştiga primul turneu de Grand Slam după trei ani de la înfrângerea suferită cu Şarapova. Dacă o bate pe Ostapenko în finală, românca va trece de Kerber. Nici românca nu credea că este acest lucru posibil în urmă cu două săptămâni”, a precizat cotidianul francez l’Equipe.
În același timp, Le Figaro a notat: Halep este irezistibilă, iar Ansa: ”Halep luptă nu doar pentru titlu la Roland Garros, ci şi pentru locul 1”. Simona Halep a mai jucat finala la Roland Garros (singura de Grand Slam până acum), în 2014, atunci când a fost învinsă în trei seturi de Maria Şarapova. Le Figaro a mai notat că ”Simona Halep este irezistibilă! Numărul 4 mondial, busculată, dar nu distrusă de Pliskova, s-a impus la finalul celor două ore de joc. Este pentru a doua oară în finala de la Roland Garros, după meciul cu acum trei ani cu Sharapova. Românca trebuie să câştige acum dacă vrea să ajungă numărul 1 WTA”, a notat Le Figaro, în timp ce spaniolii de la El Mundo Deportivo au scris ”Halep, campioană la Madrid şi finalistă la Roma, este aproape de a succede în palmaresul la Paris compatrioatei sale Virginia Ruzici, campioană în 1978”.
Agenţia italiană Ansa a mers mai degrabă pe eșecul sportivei din Cehia care a ratat asaltul la primul loc mondial. ”Acum, Halep are ocazia la locul 1 mondial, nu decât Roland Garros-ul. Ostapenko va fi cea mai tânără finalistă la Paris după Ana Ivanovici”. Dhnet.be notează că românca a profitat de greşelile directe comise de Pliskova: ”După victoria lui Ruzici din 1978, Simona Halep este următoarea româncă cu șanse reale la Roland Garros”, a notat publicaţia belgiană, în timp ce agenţia Reuters a precizat că ”Halep este specialista în defensivă după ce a trecut de Pliskova şi a ajuns în finala de la Roland Garros”.
Letona Jelena Ostapenko (47 WTA) s-a calificat în finală chiar în ziua în care a împlinit 20 de ani, învingând-o pe elveţianca Timea Bacsinszky (31 WTA, cs 30) cu 7-6 (4), 3-6, 6-3. De menţionat că Bacsinszky a împlinit, tot joi, 28 de ani.
Foto: pagina oficială a turneului şi cea de twitter a competiţiei







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!