Dima a intrat pe tabloul principal graţie clasamentului său, Adrian Ungur şi Victor Cornea au primit wild-card-uri, în timp ce Nicolae Frunză a reuşit să treacă de calificări. El a dispus cu 6-3, 6-4 de Patrick Grigoriu în primul tur preliminar, apoi l-a învins pe germanul Marc Sieber cu 6-4, 6-3, iar în turul 3 a câştigat cu 4-6, 7-6 (7), 6-2 în faţa altui german Elmar Ejupovic. În total 12 români au participat la calificări, dar numai Frunză a obţinut biletul pentru tabloul principal, Vlad Dancu fiind învins în turul decisiv de italianul Fabrizio Ornago, cu 7-5, 7-5.
În primul tur, Dragoş Dima (394 ATP) a produs surpriza de până acum a întrecerii, eliminându-l pe al doilea favorit, austriacul Dennis Novak (133 ATP). Scorul final, a fost 6-2, 6-1, iar partida a durat 55 de minute. Dima a început meciul cu un break, a câştigat din nou pe serviciul adversarului la 3-1, iar la 5-2 a salvat o minge de break, după care a convertit-o în punct pe a treia de set. În partea a doua a meciului, Dragoş s-a distanţat la 3-0, şi-a pierdut serviciul, dar a avut altă serie de trei game-uri la rând prin care a obţinut calificarea. Următorul adversar este Joao Domingues (Portugalia, 215 ATP), care a trecut de Victor Vlad Cornea (1391 ATP) cu 6-3, 3-6, 6-0. Meciul are loc azi, de la ora aproximativă 14.30.
Ungur (678 ATP) a primit replica lui Fabrizio Ornago (Italia, 390 ATP), în faţa căruia a cedat cu 3-6, 6-3, 7-6 (2), după ce în decisiv a servit pentru meci la 5-4, iar Frunză (752 ATP) a abandonat după ce Pedro Martinez (Spania, 183 ATP, cs 7) a câştigat primul set cu 7-6 (5).
Programul de azi al meciurilor:
Terenul central
Simplu, turul 2, de la ora 11.00, Kimmer Coppejans (Belgia) – Pedro Sousa (Portugalia, cs 3)
Dublu, turul 2, de la ora aproximativă 12.45, Kevin Krawietz, Andreas Mies (ambii Germania; cs 1) – Grzegorz Panfil, Volodoymyr Uzhylovskyi (Polonia, Ucraina)
Simplu, turul 2, Nu înainte de ora 14.30, Pedro Domingues (Spania, cs 7) – DRAGOŞ DIMA (wild card)
Dublu, Turul 1, nu înainte de ora 17.30, Michal Dembek, Karol Drzewiecki (ambii Polonia; wild card)- PATRICK GRIGORIU, FLORIN MERGEA (wild card)
Terenul 5
Dublu, Turul 1, de la ora 10.30 a României, Javier Barranco Cosano, Carlos Gómez-Herrera (ambii Spania) – Timur Khabibulin, Vladyslav Manafov (Uzbekistan, Ucraina; cs 2)
Simplu, Turul 2, de la ora aproximativă 12.15, Pedro Martinez (Spania, cs 7) – Fabrizio Ortega (Italia, venit din calificări)
Simplu, Turul 2, nu înainte de ora 14.00, Marc Polmans (Australia, cs 5) – Kamil Majchrzak (Polonia)
Dublu, Turul 1, nu înainte de ora 17.00, DRAGOŞ DIMA, Jelle Sels (Olanda; veniţi din calificări) – Zdenek Kolar, Goncalo Oliveira (Portugalia)
Terenul 8
Dublu, Turul 1, de la ora 15.00, Kimmer Coppejans, Niels Desein (ambii Belgia) – Tomasz Bernadek, David Pel (Polonia, Olanda; cs 3)
Foto: FR de Tenis







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!