"Pur şi simplu nu a fost ziua mea. Sunt aceeaşi jucătoare de anul trecut şi aceeaşi persoană. Unicul lucru la care mă pot gândi este că pur şi simplu nu a fost ziua mea", a declarat Kerber, care a ieşit şi la Roland Garros tot în primul tur. Osaka, 19 ani, s-a declarat fericită pentru succesul în faţa unei foste ex-lider mondial: "Am intrat încrezătoare că pot juca cel mai bun teis al meu şi aşa a fost, dar niciodată nu mi-am imaginat că voi obţine victoria cu atâta uşurinţă". În turul următor, Osaka va juca cu Denisa Allertova (Cehia, 90 WTA) sau Rebecca Patterson (196 WTA, venită din calificări).
Este pentru a doua oară în istoria competiţiei, când deţinătoarea trofeului părăseşte competiţia în primul tur. Precedentul caz este al rusoaicei Svetlana Kuznetsova, campioana din 2004. Înfrângerea îi micşorează şi mai mult germancei şansele de a se mai califica la Turneul Campioanelor. Înaintea competiţiei de la Flushing Meadow, Kerber avea de recuperat aproximativ 1.700 de puncte faţă de locul 8, ultimul calificant. În mod cert, ecartul va fi de peste 2.000 de puncte, aproape imposibil de “anulat” în următoarele 5-6 turnee rămase până la competiţia din Singapore. În plus, Angelique va ieşi din TOP 10 WTA, deoarece va pierde 1990 de puncte şi va ajunge undeva în zona locurilor 13-14 mondial. Germanca a intzrat în Top 10 WTA pe 21 mai 2012.
Foto: pagina oficială a turneului şi cea de twitter a competiţiei







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!