Copil a ratat calificarea pe tabloul principal la Shanghai

Jucătorul român Marius Copil (88 ATP) a fost învins în ultimul tur al calificărilor pentru turneul Rolex Shanghai Masters (China, 7.086.700 de dolari premii totale) de canadianul Vasek Pospisil (83 ATP) , cu 6-7 (6), 6-4, 7-5,.

07.10.2018 18:32, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Copil a ratat calificarea pe tabloul principal la Shanghai

Meciul a durat două ore şi 36 de minute, iar în în primul set Copil a realizat un break alb la 2-2, după care şi-a pierdut serviciul la 5-4, când a servit pentru set. În tie-break, Marius s-a desprins la 4-0, la 5-1 a pierdut patru puncte la rând, dar le-a câştigat pe următoarele două. Partea a doua a confruntării a debutat cu un break al lui Pospisil, suficient ca sportivul din Canada să-şi adjudece manşa şi să ducă partida în decisiv. În setul al treilea s-a mers cap la cap până la 5-5 pentru canadian, moment în care Copil a servit pentru a păstra avantaj pe tabelă. El a avut 40-15, dar Vasek a realizat break-ul a doua şansă, după care şi-a păstrat serviciul, câştigând meciul. 

La turneul din China va juca, totuşi, un român. Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer îi întâlnesc, în primul tur al probei de dublu, pe Aisam-ul-Haq Qureshi şi Stefanos Tsitsipas (Pakistan, Grecia). În cazul unei victorii, Tecău şi Rojer îi au adversari în continuare pe columbienii Juan Sebastian Cabal şi Robert Farah (cs 5), exceptaţi de la primul tur.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Marius Copil, ATP, China, Shanghai


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!